Autor: Alexandru Mihăilă
* Studiul a fost publicat în revista Studii Teologice 3 (2017): 211-246.
Keywords: Prophetogium / Prophetologion, lectionary, Orthodox worship, liturgics, biblical interpretation.
Abstract
The present study aims to articulate the Orthodox biblical hermeneutics by analysing the biblical readings used in Orthodox worship. Studying liturgical books and especially the lectionaries helps us significantly to understand how liturgics refer to the biblical text and reshape it in order to accommodate it with the Christian doctrine. The present paper addresses the biblical readings dedicated to feasts of saints found in Prophetologium, a liturgical book no longer extant, dating from the 8th-9th centuries and issued during the liturgical reform in Constantinople around Stoudios Monastery, but whose biblical readings were later included in the Menaia, Triodion and Pentecostarion. Firstly, the text of the Prophetologion will be discussed, its relationship with the Septuagint versions and the ancient Greek manuscripts. Then the author will focus on the readings of the Marian feasts and their exegesis as it is suggested by the selections of the readings. The readings of the biblical saints (mentioned in the Holy Scripture), of the ecclesiastic saints and the holy Ecumenical Councils shall complete the study.
Introducere
În mediul bibliștilor ortodocși români se simte tot mai acută nevoia conturării unei hermeneutici proprii, care să depășească tiparele hermeneuticilor preluate mai mult sau mai puțin prelucrat din Apus[1]. Într-un articol anterior, încercam să explic de ce Biserica Ortodoxă nu are încă suficient conturată o hermeneutică biblică proprie și găseam răspunsul în lipsa unui contact nemijlocit cu Sfânta Scriptură ca volum aparte[2]. În materialul de față, îmi îndrept atenția către răspunsurile pe care le poate oferi cultul ortodox la întrebarea dacă o hermeneutică biblică poate fi consistent definită. Sfânta Scriptură se reflectă în textul liturgic și prin lecțiunile biblice folosite. În acest caz, textul biblic este citat ca atare în mod expres. Mai dificil de cercetat sunt cazurile când textul biblic este prelucrat în cântările bisericești. În lipsa unei metode foarte clare de cercetare, analizele pot să difere substanțial. De aceea, socotesc că un teren mai sigur îl oferă cercetarea, ca o primă abordare, a citatelor explicite din textul biblic în cult. Pentru aceasta trebuie analizate așa-numitele lecționare, Apostolul sau Praxapostolul, Evangheliarul și, o carte mai puțin cunoscută, Paremiarul sau Prophetologion-ul. Mă voi concentra pe cea din urmă, al cărei text slujește în special ca sursă pentru paremiile de la Vecernie. Într-un alt material[3], am tratat principiile hermeneutice desprinse din lecțiunile biblice folosite la sărbătoarea Paștelui. În propun în cele ce urmează să analizez paremiile folosite la sărbătorile sfinților.
Paremiarul – carte de cult
Paremiarul sau Prophetologion-ul a apărut în sec. al VIII-lea, pe fondul reformei cultice începute la Constantinopol în jurul Mânăstirii Studion. Manuscrisele Paremiarului datează între sec. IX-XVI, perioada de înflorire fiind reprezentată de sec. XI-XIII[4]. De la sfârșitul sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea, în ciuda unei încercări de reviriment, Paremiarul dispare, fiind absorbit în alte cărți de cult (Mineie, Triod și Penticostar). Este tipărit pentru prima dată la Veneția în 1545, apoi în 1595-1596 în ce s-a considerat multă vreme ca fiind editio princeps, sub numele de Anagnostikon, deci „lecționar”[5]. Între 1939 și 1981, s-a definitivat ediția critică a Paremiarului[6].
Interesant este faptul că, tocmai când începea să dispară din spațiul elenofon, Paremiarul apărea în cel românesc. Prima traducere, în manuscris, datează din 1612-1613[7] (nu din 1569, așa cum consideră Pr. V. Oltean, care a descoperit-o la biserica Sf. Nicolae din Brașov, dar a editat-o neglijent). Urmează prima ediție românească tipărită, Paremiarul Sf. Mitropolit Dosoftei la Iași, în 1683, tradus din câte se pare din surse slavone[8]. Cercetătoarea S.G. Engberg[9] argumentează că paremiile vechi-testamentare erau citite la Vecernia sau la privegherea de dinaintea marilor sărbători, ea respingând astfel teoria „celor trei lecțiuni”, potrivit căreia și Sfânta Liturghie ar fi avut inițial lecțiuni vechi-testamentare, pe lângă cele din Apostol și Evanghelie, păstrate până astăzi. Totuși R. Taft[10] apără în continuare această teorie. Oricum ar fi în realitate, aceasta nu influențează într-un fel cercetarea de față, axată pe problematica hermeneutică.
Tabloul general al sărbătorilor sfinților
Numărul curent al sărbătorii este dat de editori în ediția critică a Prophetologion-ului, urmând seria lecțiunilor, așa cum este atestată în manuscrise. Mai multe lecțiuni la aceeași sărbătoare sunt notate cu literele alfabetului latin (de pildă: 63a, 63b etc. pentru lecțiunile de la Bunavestire). Pentru trimiteri la alte sărbători decât cele discutate (informațiile din paranteză), poate fi consultat tabelul sărbătorilor întocmit de S.G. Engberg (vezi n. 11).
| Nr. | Sărbătoare | Paremii |
| 63 | Bunavestire (25 mart.) | a) Fc 28, 10-17 (= 49a, 72a) |
| b) Iz 43, 27 – 44, 4 (= 49b, 57c, 72b) | ||
| c) Pr 9, 1-11 (= 42c, 49c, 50c, 72c, cf.16c) | ||
| d) Iș 3, 1b-8a | ||
| e) Pr 8, 22-30 (= 58b) | ||
| f) Fc 18,1-10a (cf. 67a) | ||
| 61 | Întâmpinarea Domnului (2 febr.) | a) Iș 12, 51 + 13, 1,2a,3a,10a,11-12a,14-16a; 22, 28b; Lv 12, 2-4,6b,8; Nm 8, 16a,17b |
| b) Is 19, 1,3a,4-5,12,16,19-21 | ||
| c) Is 35, 1-2b,3-6,10; 12, 6 (cf. 2o) | ||
| 49 | Nașterea Maicii Domnului (8 sept.) |
a) Fc 28, 10-17 (= 63a, 72a) |
| b) Iz 43, 27 – 44, 4 (= 57c, 63b, 72b) | ||
| c) Pr 9, 1-11 (= 42c, 50c, 63c, 72c, cf. 16c) | ||
| 57 | Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.) | a) Iș 40, 1-4a,5,9,11b,16,34-35 |
| b) 3 Rg 8, 1,3-5a,6-7,9a,10-11 | ||
| c) Iz 43, 27 – 44, 4a (= 49b, 63b, 72b) | ||
| 72 | Adormirea Maicii Domnului (15 aug.) |
a) Fc 28, 10-17 (= 49a, 63a) |
| b) Iz 43, 27 – 44, 4 (= 49b, 57c, 63b) | ||
| c) Pr 9, 1-11 (= 42c, 49c, 50c, 63c, cf. 16c) | ||
| 55 | Arhanghelul Mihail (8 nov.) | a) Ios 5, 13-15 (cf. 41f) |
| b) Jd 6, 2a,6b,11-15,17-22,24 | ||
| c) Dn 10, 1-21 | ||
| aa) Ios 5, 10-15 (= 41f) | ||
| ba) Is 14, 7-20a | ||
| ca) Za 2, 17 – 3, 7; 4, 1-6 | ||
| 70 | Sf. Proroc Ilie Tezviteanul (20 iul.) |
a) 3 Rg 17, 1-24 (cf. 41i) |
| b) 3 Rg 18, 1,17-27,29-41,44,42,45; 19, 1,3-4a,5-10,15a,16b (cf. 2l, 71c) | ||
| c) 3 Rg 19, 19-21; 4 Rg 2, 1,6-14 (cf. 2e) | ||
| 67 | Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (24 iun.) | a) Fc 17, 15-17,19; 18, 11a,12-14a; 21, 1-2,4-8 (cf. 63f) |
| b) Jd 13, 2-5a,6a,7-8,13-14a,17-18,21a | ||
| c) Is 40, 1-5b,9a; 41, 17b-18; 45, 8; 48, 20b-21a; 54, 1 (= 74a) | ||
| 74 | Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 aug.) | a) Is 40, 1-5b,9a; 41, 17b-18; 45, 8; 48, 20b-21a; 54, 1 (= 67c) |
| b) Mal 3, 1-3a,5-7,12a,18,17,24,22-23 | ||
| c) Sol 4, 7,16a,17a,19b-20; 5, 1-7 (= 60c) | ||
| 64 | Sf.Ap. și Ev. Ioan (8 mai) | a) 1 In 3, 21 – 4, 6a (= 52a) |
| b) 1 In 4, 11-16 (= 52b) | ||
| c) 1 In 4, 20 – 5, 5 (= 52c) | ||
| 52 | Mutarea [la cele veșnice a] Sf.Ap și Ev. Ioan (26 sept.) | a) 1 In 3, 21 – 4, 6a (= 64a) |
| b) 1 In 4, 11-16 (= 64b) | ||
| c) 1 In 4, 20 – 5, 5 (= 64c) | ||
| 68 | Sf. Apostoli Petru și Pavel (29 iun.) |
a) 1 Ptr 1, 3-9 |
| b) 1 Ptr 1, 13-19 | ||
| c) 1 Ptr 2, 11-24 | ||
| 56 | Sf. Ioan Gură de Aur (13 nov.) | a) Pr 10 și 8 selecții (= 60a) |
| b) Pr 10; 11; 15; 14; 22 selecții; Sol 6, 12-16; 7, 30; 8, 2-4,7-9,17-18,21; 9, 1-5,10-11,14 (= 58c, 59c) | ||
| c) Pr 29, 2; Sol 4; 6; 7; 10; 1 selecții; 2, 1,10-17,19-22 (= 60b) | ||
| 60 | Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur (27 ian.) | a) Pr 10 și 8 selecții (= 56a) |
| b) Pr 29, 2; Sol 4; 6; 7; 10; 1 selecții; 2, 1,10-17,19-22 (= 56c) | ||
| c) Sol 4, 7,16a,17a,19b-20; 5, 1-7 (= 74c) | ||
| 58 | Sf. Vasile cel Mare (împreună cu Tăierea Împrejur) (1 ian.) | a) Fc 17, 1b-2,4b-7,8c,3a,9-12a,14 (cf. 27b) |
| b) Pr 8, 22-30 (= 63e) | ||
| ba) Ios 5, 2-9 | ||
| c) Pr 10; 11; 15; 14; 22 selecții; Sol 6, 12-16; 7, 30; 8, 2-4,7-9,17-18,21; 9, 1-5,10-11,14 (= 56b, 59c) | ||
| 59 | Sf. Grigorie Teologul (25 ian.) | a) Ir 1, 4-7a,9b,7b,8 (cf. 46aa) |
| b) Sol 4, 7-15 (= 48b, 48f) | ||
| c) Pr 10; 11; 15; 14; 22 selecții; Sol 6, 12-16; 7, 30; 8, 2-4,7-9,17-18,21; 9, 1-5,10-11,14 (= 56b, 58c) | ||
| 48 | Sf. Simeon Stâlpnicul (împreună cu Indictionul) (1 sept.) | a) Sol 3, 1-9 (= 47b) |
| b) Sol 4, 7-15 (= 48f, 59b) | ||
| c) Sol 5, 15 – 6, 3a (= 47c) | ||
| d) Is 61, 1-10a (= 41m) | ||
| e) Lv 26, 3-12,14-17,19-20,22,33,23-24a | ||
| f) Sol 4, 7-15 (= 48b, 59b) | ||
| 54 | Sf. Dimitrie [Izvorâtorul de Mir] (împreună cu Cutremurul din anul 740) (26 oct.) | a) Is 63, 15 – 64, 4a (cf. 46a, 62a, 41o) |
| b) Ir 2, 2-12 (= 46ca) | ||
| c) Ir 3, 22-24a,25; 4, 8; 5, 3,4b,22; 14, 7-9 | ||
| 47 | Toți Sfinții (duminica după Cincizecime) | a) Is 43, 9-14a |
| b) Sol 3, 1-9 (= 48a) | ||
| c) Sol 5, 15 – 6, 3a (= 48c) | ||
| 44 | Sinodul I Ecumenic (duminica înainte de Cincizecime) | a) Fc 14, 14-20a (=69a) |
| b) Dt 1, 8-11,15-17a (= 69b) | ||
| ba) Dt 10, 21-26,17 | ||
| c) Dt 10, 14-21 (= 69c) | ||
| 69 | Sinodul IV Ecumenic (16 iul.) | a) Fc 14, 14-20a (= 44a) |
| b) Dt 1, 8-11,15-17a (= 44b) | ||
| c) Dt 10, 14-21 (= 44c) | ||
| 53 | Sinodul VII Ecumenic (11 oct.) | a) Iș 25, 9-22 |
| b) 3 Rg 6, 20-23 | ||
| c) Iz 40, 1-2; 41, 1,16-25a |
Metoda de lucru
În analiza de față, m-am mărginit la cuprinsul inițial al Paremiarului, unde sunt mai puține sărbători cu paremii dedicate sfinților. Totuși, stadiul actual al dezvoltării cultului nu a adus un plus de creativitate, pentru că au fost folosite pentru sfinți noi paremii deja selectate din cuprinsul inițial. Am utilizat tabelele cu sărbători și cu paremii alcătuite de S.G. Engberg[11], pe care le-am comparat cu paremiile actuale din Mineie și Penticostar[12]. Pentru identificarea textelor biblice ale paremiilor, un punct de plecare foarte potrivit l-a constituit studiul Pr. N. Dragomir[13], cu corecturile aduse de mine într-o recentă Introducere în Vechiul Testament[14]. Atunci când am constatat deosebiri între alcătuirea inițială și cea actuală a paremiilor, am urmat-o pe cea dintâi.
Textul biblic în Paremiar
Varianta de text biblic al Vechiului Testament utilizată de Paremiar poate lămuri anumite controverse iscate în ultimul timp în legătură cu ce variantă textuală ar trebui să urmeze Biserica Ortodoxă. S-a argumentat că singurul text oficial al Bisericii Ortodoxe ar trebui să fie Septuaginta, pentru că Textul Ebraic Masoretic ar prezenta anumite lecțiuni anti-creștine. Biblia Sinodală actuală (ediția 2015), urmașă a traducerii din 1936, folosește ca sursă pentru Vechiul Testament un text mixt, amestecând fără un criteriu clar Textul Masoretic și Septuaginta. Nu trebuie trecută cu vederea nici dependența, evidentă în anumite locuri cel puțin, de o traducere franțuzească protestantă în vogă la acea vreme, a pastorului și profesorului elvețian L. Segond[15]. Așadar, s-ar putea spune că actualmente Biserica Ortodoxă Română are un text biblic mixt, recunoscând implicit deopotrivă autoritatea Textului Ebraic Masoretic și a Septuagintei.
Apărătorii ideii că doar Septuaginta ar trebui să reprezinte textul oficial pentru Vechiul Testament consideră mixarea adusă de Biblia Sinodală din 1936 drept un derapaj care ar trebui corectat prin reîntoarcerea la Septuaginta. Este propusă în special Biblia din 1914, ca model al reflectării Septuagintei în tradiția biblică ortodoxă de la noi. Totuși, așa cum am arătat într-un articol trecut[16], Biblia de la 1914, descendentă pe filiera Bibliei de la Blaj (1795) din Biblia de la București (1688), prezintă numeroase elemente din afara tradiției Septuagintei. Biblia de la București traducea textul grecesc editat de hughenoții (deci calvinii) francezi, la Frankfurt, în 1597, dar acesta prelua unele lecțiuni din Poliglota complutensiană (ediția princeps a Septuagintei, editată de catolici la Alcala, în Spania) în care textul grec al Septuagintei era pus marginal față de textul latin, iar când Vulgata avea, împreună cu textul ebraic, un text mai bogat, care lipsea în Septuaginta, editorii făceau retroversiune din latină în greacă, „îmbogățind” astfel textul grec.
Ce variantă vechi-testamentară prezintă însă Paremiarul, singurul lecționar vetero-testamentar din Biserica Ortodoxă? Pentru a oferi un asemenea răspuns, am analizat paremia a treia de la sărbătoarea închinată Sf. Arhanghel Mihail (8 nov.), din cartea prorocului Daniel (10, 1-21). Pentru textul Paremiarului, am folosit însă varianta actuală și nu pe cea din ediția critică.
| Septuaginta | Theodotion | Paremiar |
| 1) Ἐν τῷ ἐνιαυτῷ τῷ πρώτῳ Κύρου τοῦ βασιλέως Περσῶν πρόσταγμα ἐδείχθη τῷ Δανιηλ, ὃς ἐπεκλήθη τὸ ὄνομα Βαλτασαρ, καὶ ἀληθὲς τὸ ὅραμα καὶ τὸ πρόσταγμα, καὶ τὸ πλῆθος τὸ ἰσχυρὸν διανοηθήσεται τὸ πρόσταγμα, καὶ διενοήθην αὐτὸ ἐν ὁράματι.
2) ἐν ταῖς ἡμέραις ἐκείναις ἐγὼ Δανιηλ ἤμην πενθῶν τρεῖς ἑβδομάδας· 3) ἄρτον ἐπιθυμιῶν οὐκ ἔφαγον, καὶ κρέας καὶ οἶνος οὐκ εἰσῆλθεν εἰς τὸ στόμα μου, ἔλαιον οὐκ ἠλειψάμην ἕως τοῦ συντελέσαι με τὰς τρεῖς ἑβδομάδας τῶν ἡμερῶν. 4) καὶ ἐγένετο τῇ ἡμέρᾳ τῇ τετάρτῃ καὶ εἰκάδι τοῦ μηνὸς τοῦ πρώτου, καὶ ἐγὼ ἤμην ἐπὶ τοῦ χείλους τοῦ ποταμοῦ τοῦ μεγάλου, ὅς ἐστι Τίγρης, 5) καὶ ἦρα τοὺς ὀφθαλμούς μου καὶ εἶδον καὶ ἰδοὺ ἄνθρωπος εἷς ἐνδεδυμένος βύσσινα καὶ τὴν ὀσφὺν περιεζωσμένος βυσσίνῳ, καὶ ἐκ μέσου αὐτοῦ φῶς, 6) καὶ τὸ σῶμα αὐτοῦ ὡσεὶ θαρσις, καὶ τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡσεὶ ὅρασις ἀστραπῆς, καὶ οἱ ὀφθαλμοὶ αὐτοῦ ὡσεὶ λαμπάδες πυρός, καὶ οἱ βραχίονες αὐτοῦ καὶ οἱ πόδες ὡσεὶ χαλκὸς ἐξαστράπτων, καὶ φωνὴ λαλιᾶς αὐτοῦ ὡσεὶ φωνὴ θορύβου. 7) καὶ εἶδον ἐγὼ Δανιηλ τὴν ὅρασιν τὴν μεγάλην ταύτην, καὶ οἱ ἄνθρωποι οἱ ὄντες μετ᾽ ἐμοῦ οὐκ εἴδοσαν τὴν ὅρασιν ταύτην, καὶ φόβος ἰσχυρὸς ἐπέπεσεν ἐπ᾽ αὐτούς, καὶ ἀπέδρασαν ἐν σπουδῇ· 8) καὶ ἐγὼ κατελείφθην μόνος καὶ εἶδον τὴν ὅρασιν τὴν μεγάλην ταύτην, καὶ οὐκ ἐγκατελείφθη ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καὶ ἰδοὺ πνεῦμα ἐπεστράφη ἐπ᾽ ἐμὲ εἰς φθοράν, καὶ οὐ κατίσχυσα. 9) καὶ οὐκ ἤκουσα τὴν φωνὴν λαλιᾶς αὐτοῦ, ἐγὼ ἤμην πεπτωκὼς ἐπὶ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν.
10) καὶ ἰδοὺ χεῖρα προσήγαγέ μοι καὶ ἤγειρέ με ἐπὶ τῶν γονάτων ἐπὶ τὰ ἴχνη τῶν ποδῶν μου. 11) καὶ εἶπέν μοι Δανιηλ, ἄνθρωπος ἐλεεινὸς εἶ· διανοήθητι τοῖς προστάγμασιν, οἷς ἐγὼ λαλῶ ἐπὶ σέ, καὶ στῆθι ἐπὶ τοῦ τόπου σου, ἄρτι γὰρ ἀπεστάλην ἐπὶ σέ. καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ᾽ ἐμοῦ τὸ πρόσταγμα τοῦτο ἔστην τρέμων. 12) καὶ εἶπεν πρός με Μὴ φοβοῦ, Δανιηλ· ὅτι ἀπὸ τῆς ἡμέρας τῆς πρώτης, ἧς ἔδωκας τὸ πρόσωπόν σου διανοηθῆναι καὶ ταπεινωθῆναι ἐναντίον κυρίου τοῦ θεοῦ σου, εἰσηκούσθη τὸ ῥῆμά σου, καὶ ἐγὼ εἰσῆλθον ἐν τῷ ῥήματί σου. 13) καὶ ὁ στρατηγὸς βασιλέως Περσῶν ἀνθειστήκει ἐναντίον μου εἴκοσι καὶ μίαν ἡμέραν, καὶ ἰδοὺ Μιχαηλ εἷς τῶν ἀρχόντων τῶν πρώτων ἐπῆλθε βοηθῆσαί μοι, καὶ αὐτὸν ἐκεῖ κατέλιπον μετὰ τοῦ στρατηγοῦ τοῦ βασιλέως Περσῶν. 14) καὶ εἶπέν μοι Ἦλθον ὑποδεῖξαί σοι τί ὑπαντήσεται τῷ λαῷ σου ἐπ᾽ ἐσχάτου τῶν ἡμερῶν, ἔτι γὰρ ὅρασις εἰς ἡμέρας. 15) καὶ ἐν τῷ αὐτὸν λαλῆσαι μετ᾽ ἐμοῦ τὰ προστάγματα ταῦτα ἔδωκα τὸ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν καὶ ἐσιώπησα. 16) καὶ ἰδοὺ ὡς ὁμοίωσις χειρὸς ἀνθρώπου ἥψατό μου τῶν χειλέων· καὶ ἤνοιξα τὸ στόμα μου καὶ ἐλάλησα καὶ εἶπα τῷ ἑστηκότι ἀπέναντί μου Κύριε, καὶ ὡς ὅρασις ἐπεστράφη ἐπὶ τὸ πλευρόν μου ἐπ᾽ ἐμέ, καὶ οὐκ ἦν ἐν ἐμοὶ ἰσχύς· 17) καὶ πῶς δυνήσεται ὁ παῖς λαλῆσαι μετὰ τοῦ κυρίου αὐτοῦ; καὶ ἐγὼ ἠσθένησα, καὶ οὐκ ἔστιν ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καὶ πνεῦμα οὐ κατελείφθη ἐν ἐμοί. 18) καὶ προσέθηκε καὶ ἥψατό μου ὡς ὅρασις ἀνθρώπου καὶ κατίσχυσέ με 19) καὶ εἶπέ μοι Ἄνθρωπος ἐλεεινὸς εἶ, μὴ φοβοῦ, ὑγίαινε· ἀνδρίζου καὶ ἴσχυε. καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ᾽ ἐμοῦ ἴσχυσα καὶ εἶπα Λαλησάτω ὁ κύριός μου, ὅτι ἐνίσχυσέ με. 20) καὶ εἶπεν πρός με Γινώσκεις τί ἦλθον πρὸς σέ; καὶ νῦν ἐπιστρέψω διαμάχεσθαι μετὰ τοῦ στρατηγοῦ βασιλέως τῶν Περσῶν· καὶ ἐγὼ ἐξεπορευόμην, καὶ ἰδοὺ στρατηγὸς Ἑλλήνων εἰσεπορεύετο. 21) καὶ μάλα ὑποδείξω σοι τὰ πρῶτα ἐν ἀπογραφῇ ἀληθείας, καὶ οὐθεὶς ἦν ὁ βοηθῶν μετ᾽ ἐμοῦ ὑπὲρ τούτων ἀλλ᾽ ἢ Μιχαηλ ὁ ἄγγελος· |
1) Ἐν ἔτει τρίτῳ Κύρου βασιλέως Περσῶν λόγος ἀπεκαλύφθη τῷ Δανιηλ, οὗ τὸ ὄνομα ἐπεκλήθη Βαλτασαρ, καὶ ἀληθινὸς ὁ λόγος, καὶ δύναμις μεγάλη καὶ σύνεσις ἐδόθη αὐτῷ ἐν τῇ ὀπτασίᾳ.
2) ἐν ταῖς ἡμέραις ἐκείναις ἐγὼ Δανιηλ ἤμην πενθῶν τρεῖς ἑβδομάδας ἡμερῶν· 3) ἄρτον ἐπιθυμιῶν οὐκ ἔφαγον, καὶ κρέας καὶ οἶνος οὐκ εἰσῆλθεν εἰς τὸ στόμα μου, καὶ ἄλειμμα οὐκ ἠλειψάμην ἕως πληρώσεως τριῶν ἑβδομάδων ἡμερῶν. 4) ἐν ἡμέρᾳ εἰκοστῇ καὶ τετάρτῃ τοῦ μηνὸς τοῦ πρώτου, καὶ ἐγὼ ἤμην ἐχόμενα τοῦ ποταμοῦ τοῦ μεγάλου, αὐτός ἐστιν Εδδεκελ, 5) καὶ ἦρα τοὺς ὀφθαλμούς μου καὶ εἶδον καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ εἷς ἐνδεδυμένος βαδδιν, καὶ ἡ ὀσφὺς αὐτοῦ περιεζωσμένη ἐν χρυσίῳ Ωφαζ,
6) καὶ τὸ σῶμα αὐτοῦ ὡσεὶ θαρσις, καὶ τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡσεὶ ὅρασις ἀστραπῆς, καὶ οἱ ὀφθαλμοὶ αὐτοῦ ὡσεὶ λαμπάδες πυρός, καὶ οἱ βραχίονες αὐτοῦ καὶ τὰ σκέλη ὡς ὅρασις χαλκοῦ στίλβοντος, καὶ ἡ φωνὴ τῶν λόγων αὐτοῦ ὡς φωνὴ ὄχλου. 7) καὶ εἶδον ἐγὼ Δανιηλ μόνος τὴν ὀπτασίαν, καὶ οἱ ἄνδρες οἱ μετ᾽ ἐμοῦ οὐκ εἶδον τὴν ὀπτασίαν, ἀλλ᾽ ἢ ἔκστασις μεγάλη ἐπέπεσεν ἐπ᾽ αὐτούς, καὶ ἔφυγον ἐν φόβῳ·
8) καὶ ἐγὼ ὑπελείφθην μόνος καὶ εἶδον τὴν ὀπτασίαν τὴν μεγάλην ταύτην, καὶ οὐχ ὑπελείφθη ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καὶ ἡ δόξα μου μετεστράφη εἰς διαφθοράν, καὶ οὐκ ἐκράτησα ἰσχύος.
9) καὶ ἤκουσα τὴν φωνὴν τῶν λόγων αὐτοῦ καὶ ἐν τῷ ἀκοῦσαί με αὐτοῦ ἤμην κατανενυγμένος, καὶ τὸ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν. 10) καὶ ἰδοὺ χεὶρ ἁπτομένη μου καὶ ἤγειρέν με ἐπὶ τὰ γόνατά μου.
11) καὶ εἶπεν πρός με Δανιηλ ἀνὴρ ἐπιθυμιῶν, σύνες ἐν τοῖς λόγοις, οἷς ἐγὼ λαλῶ πρὸς σέ, καὶ στῆθι ἐπὶ τῇ στάσει σου, ὅτι νῦν ἀπεστάλην πρὸς σέ. καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν πρός με τὸν λόγον τοῦτον ἀνέστην ἔντρομος.
12) καὶ εἶπεν πρός με Μὴ φοβοῦ, Δανιηλ· ὅτι ἀπὸ τῆς πρώτης ἡμέρας, ἧς ἔδωκας τὴν καρδίαν σου τοῦ συνιέναι καὶ κακωθῆναι ἐναντίον τοῦ θεοῦ σου, ἠκούσθησαν οἱ λόγοι σου, καὶ ἐγὼ ἦλθον ἐν τοῖς λόγοις σου.
13) καὶ ὁ ἄρχων βασιλείας Περσῶν εἱστήκει ἐξ ἐναντίας μου εἴκοσι καὶ μίαν ἡμέραν, καὶ ἰδοὺ Μιχαηλ εἷς τῶν ἀρχόντων τῶν πρώτων ἦλθεν βοηθῆσαί μοι, καὶ αὐτὸν κατέλιπον ἐκεῖ μετὰ τοῦ ἄρχοντος βασιλείας Περσῶν
14) καὶ ἦλθον συνετίσαι σε ὅσα ἀπαντήσεται τῷ λαῷ σου ἐπ᾽ ἐσχάτων τῶν ἡμερῶν, ὅτι ἔτι ἡ ὅρασις εἰς ἡμέρας.
15) καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ᾽ ἐμοῦ κατὰ τοὺς λόγους τούτους ἔδωκα τὸ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν καὶ κατενύγην. 16) καὶ ἰδοὺ ὡς ὁμοίωσις υἱοῦ ἀνθρώπου ἥψατο τῶν χειλέων μου· καὶ ἤνοιξα τὸ στόμα μου καὶ ἐλάλησα καὶ εἶπα πρὸς τὸν ἑστῶτα ἐναντίον ἐμοῦ Κύριε, ἐν τῇ ὀπτασίᾳ σου ἐστράφη τὰ ἐντός μου ἐν ἐμοί, καὶ οὐκ ἔσχον ἰσχύν·
17) καὶ πῶς δυνήσεται ὁ παῖς σου, κύριε, λαλῆσαι μετὰ τοῦ κυρίου μου τούτου; καὶ ἐγὼ ἀπὸ τοῦ νῦν οὐ στήσεται ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καὶ πνοὴ οὐχ ὑπελείφθη ἐν ἐμοί. 18) καὶ προσέθετο καὶ ἥψατό μου ὡς ὅρασις ἀνθρώπου καὶ ἐνίσχυσέν με 19) καὶ εἶπέν μοι Μὴ φοβοῦ, ἀνὴρ ἐπιθυμιῶν, εἰρήνη σοι· ἀνδρίζου καὶ ἴσχυε. καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ᾽ ἐμοῦ ἴσχυσα καὶ εἶπα Λαλείτω ὁ κύριός μου, ὅτι ἐνίσχυσάς με. 20) καὶ εἶπεν Εἰ οἶδας ἵνα τί ἦλθον πρὸς σέ; καὶ νῦν ἐπιστρέψω τοῦ πολεμῆσαι μετὰ ἄρχοντος Περσῶν· καὶ ἐγὼ ἐξεπορευόμην, καὶ ὁ ἄρχων τῶν Ἑλλήνων ἤρχετο. 21) ἀλλ᾽ ἢ ἀναγγελῶ σοι τὸ ἐντεταγμένον ἐν γραφῇ ἀληθείας, καὶ οὐκ ἔστιν εἷς ἀντεχόμενος μετ᾽ ἐμοῦ περὶ τούτων ἀλλ᾽ ἢ Μιχαηλ ὁ ἄρχων ὑμῶν· |
Ἐν ἔτει τρίτῳ Κύρου τοῦ βασιλέως Περσῶν, λόγος ἀπεκαλύφθη τῷ Δανιήλ, οὗ τὸ ὄνομα ἐπεκλήθη Βαλτάσαρ, καὶ ἀληθινὸς ὁ λόγος, καὶ δύναμις μεγάλη, καὶ σύνεσις ἐδόθη αὐτῷ ἐν ὀπτασίᾳ.
Ἐν ταῖς ἡμέραις ἐκείναις, ἐγὼ Δανιὴλ ἤμην πενθῶν τρεῖς ἑβδομάδας ἡμερῶν. Καὶ ἄρτον ἐπιθυμιῶν οὐκ ἔφαγον καὶ κρέας καὶ οἶνος οὐκ εἰσῆλθεν ἐν τῷ στόματί μου, καὶ ἄλειμμα οὐκ ἠλειψάμην, ἕως πληρώσεως τριῶν ἑβδομάδων ἡμερῶν. Καὶ ἐν ἡμέρᾳ εἰκοστῇ τετάρτῃ τοῦ μηνὸς τοῦ πρώτου, ἐν τῷ τρίτῳ ἔτει, ἐγω ἤμην ἐχόμενα τοῦ ποταμοῦ τοῦ μεγάλου, οὗτός ἐστι Τίγρις. Καὶ ἦρα τοὺς ὀφθαλμούς μου, καὶ εἶδον, καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ εἷς, ἐνδεδυμένος βαδδίν, καὶ ἡ ὀσφὺς αὐτοῦ περιεζωσμένη χρυσίῳ Ὠφάζ·
καὶ τὸ σῶμα αὐτοῦ ὡσεὶ Θαρσίς, καὶ τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡσεὶ ὅρασις ἀστραπῆς, καὶ οἱ ὀφθαλμοὶ αὐτοῦ ὡσεὶ λαμπάδες πυρός, καὶ οἱ βραχίονες αὐτοῦ καὶ τὰ σκέλη, ὡς ὅρασις χαλκοῦ στίλβοντος, καὶ ἡ φωνὴ τῶν λόγων αὐτοῦ, ὡς φωνὴ ὄχλου. Καὶ εἶδον ἐγὼ Δανιὴλ μόνος τὴν ὀπτασίαν, καὶ οἱ ἄνδρες οἱ μέτ’ ἐμοῦ οὐκ εἶδον, ἀλλ’ ἢ ἔκστασις μεγάλη ἐπέπεσεν ἐπ’ αὐτούς, καὶ ἔφυγον ἐν φόβῳ.
Καὶ ἐγὼ ὑπελείφθην μόνος, καὶ εἶδον τὴν ὀπτασίαν τὴν μεγάλην ταύτην, καὶ οὐχ ὑπελείφθη ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καί ἡ δόξα μου μετεστράφη εἰς διαφθοράν, καὶ οὐκ ἐκράτησα ἰσχύος.
Καὶ ἤκουσα τὴν φωνὴν τῶν λόγων αὐτοῦ, καὶ ἐν τῷ ἀκοῦσαί με φωνὴν ῥημάτων αὐτοῦ ἤμην κατανενυγμένος ἐπὶ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν. Καὶ ἰδοὺ χεὶρ ἁπτομένη μου, καὶ ἤγειρέ με ἐπὶ τὰ γόνατά μου, καὶ ταρσοὺς χειρῶν μου. Καὶ εἶπε πρὸς με· Δανιήλ, ἀνὴρ ἐπιθυμιῶν, σύνες ἐν τοῖς λόγοις, οἷς ἐγὼ λαλῶ πρὸς σέ, καὶ στῆθι ἐπὶ τῇ στάσει σου, ὅτι νῦν ἀπεστάλην πρὸς σέ, καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν πρὸς με τὸν λόγον τοῦτον, ἀνέστην ἔντρομος. Καὶ εἶπε πρὸς με· Μὴ φοβοῦ Δανιήλ, ὅτι ἀπὸ τῆς ἡμέρας τῆς πρώτης, ἧς ἔδωκας τὴν καρδίαν σου συνιέναι, καὶ κακωθῆναι ἔναντι Κυρίου τοῦ Θεοῦ σου ἠκούσθησαν οἱ λόγοι σου, καὶ ἐγὼ ἦλθον ἐν τοῖς λόγοις σου.
Καὶ ὁ Ἄρχων τῆς βασιλείας Περσῶν εἱστήκει ἐξεναντίας μου εἴκοσι καὶ μίαν ἡμέραν, καὶ ἰδοὺ Μιχαήλ, εἷς τῶν Ἀρχόντων τῶν πρώτων ἦλθε βοηθῆσαί μοι, καὶ αὐτὸν κατέλιπον ἐκεῖ μετὰ τοῦ Ἄρχοντος βασιλείας Περσῶν.
Καὶ ἦλθον συνετίσαι σε ὅσα ἀπαντήσει τῷ λαῷ σου ἐπ’ ἐσχάτων τῶν ἡμερῶν, ὅτι ἔτι ἡ ὅρασις εἰς ἡμέρας.
Καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ’ ἐμοῦ κατὰ τοὺς λόγους τούτους, ἔδωκα τὸ πρόσωπόν μου ἐπὶ τὴν γῆν, καὶ κατενύγην. Καὶ ἰδοὺ ὡς ὁμοίωσις υἱοῦ ἀνθρώπου ἥψατο τῶν χειλέων μου, καὶ ἤνοιξα τὸ στόμα μου καὶ ἐλάλησα, καὶ εἶπα πρὸς τὸν ἑστῶτα ἐναντίον μου· Κύριε ἐν τῇ ὀπτασίᾳ σου ἐστράφη τὰ ἐντός μου ἐν ἐμοί, καὶ οὐκ ἔσχον ἰσχύν.
Καὶ πῶς δυνήσεται ὁ παῖς σου, Κύριε, λαλῆσαι μετὰ τοῦ Κυρίου μου τούτου; καὶ ἀπὸ τοῦ νῦν οὐ στήσεται ἐν ἐμοὶ ἰσχύς, καὶ πνοὴ οὐχ ὑπελείφθη ἐν ἐμοί. Καὶ προσέθετο, καὶ ἥψατό μου ὡς ὅρασις ἀνθρώπου, καὶ ἐνίσχυσέ με καὶ εἶπέ μοι· Μὴ φοβοῦ ἀνὴρ ἐπιθυμιῶν, εἰρήνη σοι, ἀνδρίζου καὶ ἴσχυε. Καὶ ἐν τῷ λαλῆσαι αὐτὸν μετ᾿ ἐμοῦ, ἴσχυσα καὶ εἶπα. Λαλείτω ὁ Κύριός μου, ὅτι ἐνίσχυσάς με.
Καὶ εἶπεν· Εἰ οἶδας ὅτι ἦλθον πρὸς σὲ; καὶ νῦν ἐπιστρέψω τοῦ πολεμῆσαι μετὰ τοῦ Ἄρχοντος Περσῶν, καὶ ἐγὼ ἐξεπορευόμην, καὶ ὁ Ἄρχων τῶν Ἑλλήνων ἤρχετο. Ἀλλ’ ἢ ἀναγγελῶ σοι τὸ ἐντεταγμένον ἐν γραφῇ ἀληθείας καὶ οὐκ ἔστιν εἷς ἀντεχόμενος μετ’ ἐμοῦ περὶ τούτων, ἀλλ’ ἢ Μιχαὴλ ὁ ἄρχων ὑμῶν. |
Așa cum se poate observa, textul din Paremiar coincide, cu unele mici excepții, cu versiunea lui Theodotion și nu cu cea din Septuaginta. Excepțiile nu privesc esența textului, ci unele mici amănunte. De pildă: 1) în unele cazuri versetele încep sindetic prin prezența lui «καί»; 2) «εἰς τὸ στόμα μου» (Dn 10, 3) din Theodotion devine în Paremiar «ἐν τῷ στόματί μου»; 3) numele fluviului nu este redat calchiat din ebraică «Εδδεκελ» ca în Theodotion, ci pe baza identificării uzuale «Τίγρις (Tigrul)»; 4) «τὴν ὀπτασίαν» (Dn 10, 7) este omis etc. Toate aceste mici diferențe nu împiedică nicidecum observația că nu numai Septuaginta reprezintă textul folosit liturgic de către Biserica Ortodoxă, ci și vesiunea lui Theodotion.
Întrebarea se poate pune și mai departe: ce variantă a Septuagintei este folosită în Paremiar? Pentru aceasta, pot fi urmărite cazurile când există deosebiri marcante între manuscrise, iar editorii ediției critice (Rahlfs-Hahnhart 2006) au optat pentru redarea în paralel. De aceea, am selectat o paremie din Jd 6, tot de la sărbătoarea Sf. Arhanghel Mihail (8 nov.), unde se întâlnește acest fenomen.
| Septuaginta (Codicele Alexandrin) |
Septuaginta (Codicele de la Vatican) |
Paremiar |
| 2) καὶ κατίσχυσεν χεὶρ Μαδιαμ ἐπὶ Ισραηλ·
6b) καὶ ἐκέκραξαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ πρὸς κύριον. 11) Καὶ ἦλθεν ἄγγελος κυρίου καὶ ἐκάθισεν ὑπὸ τὴν δρῦν τὴν οὖσαν ἐν Εφραθα τὴν τοῦ Ιωας πατρὸς Αβιεζρι, καὶ Γεδεων ὁ υἱὸς αὐτοῦ ἐρράβδιζεν πυροὺς ἐν ληνῷ τοῦ ἐκφυγεῖν ἐκ προσώπου Μαδιαμ.
12) καὶ ὤφθη αὐτῷ ἄγγελος κυρίου καὶ εἶπεν πρὸς αὐτόν Κύριος μετὰ σοῦ, δυνατὸς τῇ ἰσχύι.
13) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Ἐν ἐμοί, κύριε, καὶ εἰ ἔστιν κύριος μεθ᾽ ἡμῶν, ἵνα τί εὗρεν ἡμᾶς πάντα τὰ κακὰ ταῦτα; καὶ ποῦ ἐστιν πάντα τὰ θαυμάσια αὐτοῦ, ὅσα διηγήσαντο ἡμῖν οἱ πατέρες ἡμῶν λέγοντες Οὐχὶ ἐξ Αἰγύπτου ἀνήγαγεν ἡμᾶς κύριος; καὶ νῦν ἀπώσατο ἡμᾶς καὶ παρέδωκεν ἡμᾶς ἐν χειρὶ Μαδιαμ.
14) καὶ ἐπέβλεψεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος κυρίου καὶ εἶπεν αὐτῷ Πορεύου ἐν τῇ ἰσχύι σου καὶ σώσεις τὸν Ισραηλ, καὶ ἰδοὺ ἐξαπέστειλά σε.
15) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Ἐν ἐμοί, κύριε, ἐν τίνι σώσω τὸν Ισραηλ; ἰδοὺ ἡ χιλιάς μου ταπεινοτέρα ἐν Μανασση, καὶ ἐγώ εἰμι μικρὸς ἐν τῷ οἴκῳ τοῦ πατρός μου. 16) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος κυρίου Κύριος ἔσται μετὰ σοῦ, καὶ πατάξεις τὴν Μαδιαμ ὡσεὶ ἄνδρα ἕνα. 17) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Καὶ εἰ εὗρον χάριν ἐν ὀφθαλμοῖς σου, καὶ ποιήσεις μοι σημεῖον ὅτι σὺ λαλεῖς μετ᾽ ἐμοῦ· 18) μὴ κινηθῇς ἐντεῦθεν ἕως τοῦ ἐλθεῖν με πρὸς σέ, καὶ οἴσω τὴν θυσίαν μου καὶ θήσω ἐνώπιόν σου. καὶ εἶπεν Ἐγώ εἰμι καθήσομαι ἕως τοῦ ἐπιστρέψαι σε. 19) καὶ Γεδεων εἰσῆλθεν καὶ ἐποίησεν ἔριφον αἰγῶν καὶ οιφι ἀλεύρου ἄζυμα καὶ τὰ κρέα ἐπέθηκεν ἐπὶ τὸ κανοῦν καὶ τὸν ζωμὸν ἐνέχεεν εἰς χύτραν καὶ ἐξήνεγκεν πρὸς αὐτὸν ὑπὸ τὴν δρῦν καὶ προσεκύνησεν.
20) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος κυρίου Λαβὲ τὰ κρέα καὶ τοὺς ἄρτους τοὺς ἀζύμους καὶ θὲς πρὸς τὴν πέτραν ἐκείνην καὶ τὸν ζωμὸν ἔκχεον· καὶ ἐποίησεν οὕτως. 21) καὶ ἐξέτεινεν ὁ ἄγγελος κυρίου τὸ ἄκρον τῆς ῥάβδου τῆς ἐν τῇ χειρὶ αὐτοῦ καὶ ἥψατο τῶν κρεῶν καὶ τῶν ἀζύμων, καὶ ἀνήφθη πῦρ ἐκ τῆς πέτρας καὶ κατέφαγεν τὰ κρέα καὶ τοὺς ἀζύμους· καὶ ὁ ἄγγελος κυρίου ἀπῆλθεν ἐξ ὀφθαλμῶν αὐτοῦ. 22) καὶ εἶδεν Γεδεων ὅτι ἄγγελος κυρίου ἐστίν, καὶ εἶπεν Γεδεων Ἆ ἆ, κύριε κύριε, ὅτι εἶδον τὸν ἄγγελον κυρίου πρόσωπον πρὸς πρόσωπον. 23) καὶ εἶπεν αὐτῷ κύριος Εἰρήνη σοι, μὴ φοβοῦ μὴ ἀποθάνῃς. 24) καὶ ᾠκοδόμησεν ἐκεῖ Γεδεων θυσιαστήριον τῷ κυρίῳ καὶ ἐκάλεσεν αὐτὸ Εἰρήνη κυρίου ἕως τῆς ἡμέρας ταύτης |
2) καὶ ἴσχυσεν χεὶρ Μαδιαμ ἐπὶ Ισραηλ·
6b) καὶ ἐβόησαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ πρὸς κύριον 11) Καὶ ἦλθεν ἄγγελος κυρίου καὶ ἐκάθισεν ὑπὸ τὴν τερέμινθον τὴν ἐν Εφραθα τὴν Ιωας πατρὸς τοῦ Εσδρι, καὶ Γεδεων υἱὸς αὐτοῦ ῥαβδίζων σῖτον ἐν ληνῷ εἰς ἐκφυγεῖν ἀπὸ προσώπου τοῦ Μαδιαμ.
12) καὶ ὤφθη αὐτῷ ὁ ἄγγελος κυρίου καὶ εἶπεν πρὸς αὐτόν Κύριος μετὰ σοῦ, ἰσχυρὸς τῶν δυνάμεων. 13) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Ἐν ἐμοί, κύριέ μου, καὶ εἰ ἔστιν κύριος μεθ᾽ ἡμῶν, εἰς τί εὗρεν ἡμᾶς τὰ κακὰ ταῦτα; καὶ ποῦ ἐστιν πάντα τὰ θαυμάσια αὐτοῦ, ἃ διηγήσαντο ἡμῖν οἱ πατέρες ἡμῶν λέγοντες Μὴ οὐχὶ ἐξ Αἰγύπτου ἀνήγαγεν ἡμᾶς κύριος; καὶ νῦν ἐξέρριψεν ἡμᾶς καὶ ἔδωκεν ἡμᾶς ἐν χειρὶ Μαδιαμ. 14) καὶ ἐπέστρεψεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος κυρίου καὶ εἶπεν Πορεύου ἐν ἰσχύι σου ταύτῃ καὶ σώσεις τὸν Ισραηλ ἐκ χειρὸς Μαδιαμ· ἰδοὺ ἐξαπέστειλά σε. 15) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Ἐν ἐμοί, κύριέ μου, ἐν τίνι σώσω τὸν Ισραηλ; ἰδοὺ ἡ χιλιάς μου ἠσθένησεν ἐν Μανασση, καὶ ἐγώ εἰμι ὁ μικρότερος ἐν οἴκῳ πατρός μου. 16) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος κυρίου Κύριος ἔσται μετὰ σοῦ, καὶ πατάξεις τὴν Μαδιαμ ὡσεὶ ἄνδρα ἕνα. 17) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν Γεδεων Εἰ δὲ εὗρον ἔλεος ἐν ὀφθαλμοῖς σου καὶ ποιήσεις μοι σήμερον πᾶν, ὅ τι ἐλάλησας μετ᾽ ἐμοῦ, 18) μὴ χωρισθῇς ἐντεῦθεν ἕως τοῦ ἐλθεῖν με πρὸς σέ, καὶ ἐξοίσω τὴν θυσίαν καὶ θήσω ἐνώπιόν σου. καὶ εἶπεν Ἐγώ εἰμι καθίομαι ἕως τοῦ ἐπιστρέψαι σε. 19) καὶ Γεδεων εἰσῆλθεν καὶ ἐποίησεν ἔριφον αἰγῶν καὶ οιφι ἀλεύρου ἄζυμα καὶ τὰ κρέα ἔθηκεν ἐν τῷ κοφίνῳ καὶ τὸν ζωμὸν ἔβαλεν ἐν τῇ χύτρᾳ καὶ ἐξήνεγκεν αὐτὰ πρὸς αὐτὸν ὑπὸ τὴν τερέμινθον καὶ προσήγγισεν. 20) καὶ εἶπεν πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος τοῦ θεοῦ Λαβὲ τὰ κρέα καὶ τὰ ἄζυμα καὶ θὲς πρὸς τὴν πέτραν ἐκείνην καὶ τὸν ζωμὸν ἐχόμενα ἔκχεε· καὶ ἐποίησεν οὕτως. 21) καὶ ἐξέτεινεν ὁ ἄγγελος κυρίου τὸ ἄκρον τῆς ῥάβδου τῆς ἐν χειρὶ αὐτοῦ καὶ ἥψατο τῶν κρεῶν καὶ τῶν ἀζύμων, καὶ ἀνέβη πῦρ ἐκ τῆς πέτρας καὶ κατέφαγεν τὰ κρέα καὶ τοὺς ἀζύμους· καὶ ὁ ἄγγελος κυρίου ἐπορεύθη ἀπὸ ὀφθαλμῶν αὐτοῦ. 22) καὶ εἶδεν Γεδεων ὅτι ἄγγελος κυρίου οὗτός ἐστιν, καὶ εἶπεν Γεδεων Ἆ ἆ, κύριέ μου κύριε, ὅτι εἶδον ἄγγελον κυρίου πρόσωπον πρὸς πρόσωπον. 23) καὶ εἶπεν αὐτῷ κύριος Εἰρήνη σοι, μὴ φοβοῦ, οὐ μὴ ἀποθάνῃς. 24) καὶ ᾠκοδόμησεν ἐκεῖ Γεδεων θυσιαστήριον τῷ κυρίῳ καὶ ἐπεκάλεσεν αὐτῷ Εἰρήνη κυρίου ἕως τῆς ἡμέρας ταύτης |
Ἐγένετο ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ, καὶ κατίσχυσε Μαδιὰμ ἐπὶ τοὺς υἱοὺς Ἰσραήλ,
καὶ αὐτοὶ ἐβόησαν πρὸς τὸν Θεόν. Καὶ ἰδοὺ Ἄγγελος Κυρίου παρεγένετο, καὶ ἐκάθισεν ὑπὸ τὴν δρῦν, τὴν οὖσαν ἐν Ἐφραθᾶ, τὴν τοῦ Ἰωάς· καὶ Γεδεὼν ὁ υἱὸς αὐτοῦ ἐρράβδιζε πυροὺς ἐν ληνῷ, καὶ ἔσπευδε τοῦ ἐκφυγεῖν ἀπὸ προσώπου Μαδιάμ. Καὶ ὤφθη αὐτῷ Ἄγγελος Κυρίου, καὶ εἶπε πρὸς αὐτόν· Κύριος μετὰ σοῦ δυνατὸς τῇ ἰσχύϊ.
Καὶ εἶπε πρὸς αὐτὸν Γεδεών· Ἐν ἐμοί, Κύριέ μου, καὶ εἰ ἔστι Κύριος μεθ᾿ ἡμῶν, ἵνα τὶ εὗρεν ἡμᾶς τὰ κακὰ ταῦτα; καὶ ποῦ ἐστι πάντα τὰ θαυμάσια αὐτοῦ, ὅσα διηγήσαντο ἡμῖν οἱ πατέρες ἡμῶν, λέγοντες· Οὐχὶ ἐξ Αἰγύπτου ἀνήγαγεν ἡμᾶς Κύριος; καὶ νῦν ἀπώσατο ἡμᾶς, καὶ παρέδωκεν ἡμᾶς, ἐν χειρὶ Μαδιάμ.
Καὶ ἐπέβλεψε πρὸς αὐτὸν ὁ Ἄγγελος Κυρίου, καὶ εἶπεν αὐτῷ· Πορεύου ἐν τῇ ἰσχύϊ σου ταύτῃ, καὶ σώσεις τὸν Ἰσραὴλ ἐκ χειρὸς Μαδιάμ, ἰδοὺ ἐξαπέστειλά σε. Καὶ εἶπε πρὸς αὐτὸν Γεδεών· Ἐν ἐμοί, Κύριε, ἐν τίνι σώσω τὸν Ἰσραήλ; Ἰδοὺ ἡ χιλιάς μου ταπεινοτέρα ἐν Μανασσῇ, καὶ ἐγὼ εἰμι μικρότερος ἐν τῷ οἴκῳ τοῦ πατρός μου. Καὶ εἶπε πρὸς αὐτὸν ὁ Ἄγγελος Κυρίου· Κύριος ἔσται μετὰ σοῦ, καὶ πατάξεις τὸν Μαδιὰμ ὡσεὶ ἄνδρα ἕνα. Καὶ εἶπε πρὸς αὐτὸν Γεδεών· Εἰ εὗρον χάριν ἐν ὀφθαλμοῖς σου, καὶ ποιήσεις μοι σήμερον πᾶν ὅ, τι σὺ λαλεῖς μέτ’ ἐμοῦ, μὴ δὴ χωρισθῇς ἐντεῦθεν, ἕως τοῦ ἐλθεῖν με πρὸς σέ, καὶ οἴσω τὴν θυσίαν μου, καὶ θύσω ἐνώπιόν σου. Καὶ εἶπεν· Ἐγὼ εἰμι, καθήσομαι ἕως τοῦ ἐπιστρέψαι σε. Καὶ Γεδεὼν εἰσῆλθε, καὶ ἐποίησεν ἔριφον αἰγῶν, καὶ οἰφὶ ἀλεύρου ἄζυμα· καὶ τὰ κρέα ἔθηκεν ἐν τῷ κοφίνῳ, καὶ τὸν ζωμὸν ἔβαλεν ἐν τῇ χύτρᾳ, καὶ ἐξήνεγκεν αὐτὰ πρὸς αὐτὸν ὑπὸ τήν δρῦν, καὶ προσήγγισε. Καὶ εἶπε πρὸς αὐτὸν ὁ ἄγγελος Κυρίου. Λάβε τὰ κρέα καὶ τοὺς ἄρτους τοὺς ἀζύμους, καὶ θὲς πρὸς τὴν πέτραν ἐκείνην, καὶ τὸν ζωμὸν ἐχόμενα ἔκχεε, καὶ ἐποίησεν οὕτω. Καὶ ἐξέτεινεν ὁ Ἄγγελος Κυρίου τὸ ἄκρον τῆς ῥάβδου τῇ ἐν τῇ χειρὶ αὐτοῦ, καὶ ἥψατο τῶν κρεῶν, καὶ τῶν ἀζύμων, καὶ ἀνήφθη πῦρ ἐκ τῆς πέτρας, καὶ κατέφαγε τὰ κρέα καὶ τοὺς ἀζύμους, καὶ ὁ Ἄγγελος Κυρίου ἀπῆλθεν ἀπ’ ὀφθαλμῶν αὐτοῦ. Καὶ εἶδε Γεδεών, ὅτι Ἀγγελος Κυρίου ἐστί, καὶ εἶπε Γεδεών· Οἴμοι Κύριε, Κύριε! ὅτι εἶδον τὸν Ἄγγελον Κυρίου πρόσωπον πρὸς πρόσωπον. Καὶ εἶπεν αὐτῷ Κύριος. Εἰρήνη σοι, μὴ φοβοῦ, οὐ μὴ ἀποθάνῃς. Καὶ ᾠκοδόμησεν ἐκεῖ Γεδεὼν θυσιαστήριον τῷ Κυρίῳ, καὶ ἐκάλεσεν αὐτό, Εἰρήνη Κυρίου, ἕως τῆς ἡμέρας ταύτης. |
Studierea acestei paremii aduce informații foarte interesante. Textul Septuagintei prezintă unele deosebiri între manuscrisele vechi, ceea ce i-a făcut, așa cum spuneam, pe cercetătorii care s-au ocupat de ediția critică să prezinte separat versiunea din Codicele Alexandrin (A) și cea din Codicele de la Vatican (B). Textul biblic al Paremiarului coincide în mai multe cazuri (28, evidențiate prin fond gri) cu cel din Codicele Alexandrin, deși nici cazurile când coincide cu cel din Codicele de la Vatican nu sunt puține (18, evidențiate prin încadrarea într-o casetă). De asemenea, Paremiarul prezintă și variante proprii (evidențiate prin subliniere, ca de altfel toți termenii proprii pentru fiecare versiune). Așadar, textul biblic al Paremiarului nu urmează clar nicio tradiție veche textuală, ci este unul compozit, care prezintă însă asemănări mai mari cu Codicele Alexandrin. Împotriva celor care susțin astăzi că trebuie folosită Septuaginta în varianta alexandrină, Paremiarul oferă o imagine mult mai nuanțată, sugerând mai degrabă că Biserica nu a consacrat niciunul dintre manuscrisele vechi.
Referitor la textul de față, trebuie avut în vedere că ediția Septuagintei (Ἡ παλαιὰ διαθήκη) publicată în 1997 de editura oficială a Bisericii Ortodoxe Grecești, Apostoliki Diakonia, nu coincide cu textul din Paremiar, ci urmează Codicele de la Vatican, pe când prima ediție greacă publicată de Biserica Ortodoxă (Biblia de la Moscova, din 1821) urmează aici Codicele Alexandrin. Preluând textul din Codicele Alexandrin, Biblia de la Moscova din 1821 dorea oarecum să reflecte tradiția biblică răsăriteană, care, așa cum am văzut din pericopa de la Jd 6, a utilizat în lectura publică din biserică un text mai apropiat de (dar nu identic cu) cel din Codicele Alexandrin. Ediția actuală a Bisericii Grecești pare să prefere principiul vechimii: textul din Codicele de la Vatican (sec. al IV-lea) este mai vechi decât cel din Codicele Alexandrin (sec. al V-lea); drept urmare, acesta este cel redat în ediție. Prin varianta sa compozită, fără valoare științifică, dar cu mare valoare din perspectivă eclezială, Paremiarul oferă o nouă perspectivă asupra textului biblic vechi-testamentar. Fiindu-i imposibil să rețină mai multe variante simultan, textul din Paremiar se prezintă ca un text eclectic, care are avantajul că oferă deschidere către mai multe variante, fără să o consacre pe niciuna dintre ele.
Un alt fenomen care merită investigat în Paremiar este reprezentat de paremiile de tip florilegiu, compuse din fragmente disparate de text biblic. O asemenea pericopă se întâlnește la sărbătorile celor Trei Mari Ierarhi (a doua paremie la Sf. Ioan Hrisostom 13 nov., a treia paremie la Sf. Vasile cel Mare 1 ian. și la Sf. Grigorie Teologul 25 ian.), dar ulterior preluată și de alte sărbători: mutarea moaștelor Sf. Ioan Hrisostom (27 ian., inițial în Paremiar cu alte paremii) și alte sărbători ale unor patriarhi, precum Sf. Atanasie și Chiril ai Alexandriei (18 ian.) și Sf. Nifon patriarhul Constantinopolului (11 aug.). Pericopa în sine este foarte interesantă, pentru că, dincolo de selecții din capitolele amestecate ale aceleiași cărți, se întâlnesc fragmente din cărți diferite. Paremia conține în primul sfert pasaje diverse din cartea Pildelor lui Solomon, dar apoi în celelalte trei sferturi pasaje din Înțelepciunea lui Solomon, părțile fiind unite între ele cu ceea ce ar putea fi un mic stih din Ecclesiast, carte din care Paremiarul nu mai extrage niciun alt pasaj. Este cel mai reprezentativ caz pentru creativitatea alcătuitorilor Paremiarului, aceștia raportându-se foarte inovator față de textul biblic, pe care nu îl reproduc pur și simplu, ci îl modelează prin selectare și combinare, având ca rezultat o pericopă care se potrivește mult mai bine tematic cu sărbătoarea în cauză.
Prezint acest caz în tabelul de mai jos, marcând diferențele dintre cele două texte. Unele versete au fost prelucrate masiv, persistând chiar un semn de întrebare cu privire la proveniența lor (de pildă, Pr 13, 2).
| Textul din Paremiar | Septuaginta (Rahlfs-Hanhart 2006) |
| Στόμα δικαίου ἀποστάζει σοφίαν, | στόμα δικαίου ἀποστάζει σοφίαν (Pr 10, 31a) |
| χείλη δὲ ἀνδρῶν ἐπίστανται χάριτας. | χείλη ἀνδρῶν δικαίων ἀποστάζει χάριτας (Pr 10, 32a) |
| Στόμα σοφῶν μελετᾷ σοφίαν, | στόμα δὲ ταπεινῶν μελετᾷ σοφίαν (Pr 11, 2b) |
| δικαιοσύνη δὲ ῥύεται αὐτοὺς ἐκ θανάτου. | δικαιοσύνη ἀνδρῶν ὀρθῶν ῥύεται αὐτούς (Pr 11, 6a) |
| Τελευτήσαντος ἀνδρός δικαίου οὐκ ὄλλυται ἐλπίς· | τελευτήσαντος ἀνδρὸς δικαίου οὐκ ὄλλυται ἐλπίς (Pr 11, 7a) |
| υἱὸς γὰρ δίκαιος γεννᾶται εἰς ζωήν, | υἱὸς δίκαιος γεννᾶται εἰς ζωήν (Pr 11, 19a) |
| καὶ ἐν ἀγαθοῖς αὐτοῦ καρπὸν δικαιοσύνης τρυγήσει. | ἀπὸ καρπῶν δικαιοσύνης φάγεται ἀγαθός (Pr 13, 2 ?) |
| Φῶς δικαίοις διαπαντός, | φῶς δικαίοις διὰ παντός (Pr 13, 9) |
| καὶ παρὰ Κυρίου εὑρήσουσι χάριν καὶ δόξαν. | κρείσσων ὁ εὑρὼν χάριν παρὰ κυρίῳ (Pr 12, 2) |
| Γλῶσσα σοφῶν καλὰ ἐπίσταται, | γλῶσσα σοφῶν καλὰ ἐπίσταται (Pr 15, 2) |
| καὶ ἐν καρδίᾳ αὐτῶν ἀναπαύσεται σοφία. | ἐν καρδίᾳ ἀγαθῇ ἀνδρὸς σοφία (Pr 14, 33) |
| Ἀγαπᾷ Κύριος ὁσίας καρδίας, δεκτοὶ δὲ αὐτῷ πάντες ἄμωμοι ἐν ὁδῷ. | ἀγαπᾷ κύριος ὁσίας καρδίας, δεκτοὶ δὲ αὐτῷ πάντες ἄμωμοι· (Pr 22, 11) |
| Σοφία Κυρίου φωτιεῖ πρόσωπον συνετοῦ· | σοφία ἀνθρώπου φωτιεῖ πρόσωπον αὐτοῦ (Ecc 8, 1) |
| φθάνει γὰρ τοὺς ἐπιθυμοῦντας αὐτήν, πρὸ τοῦ γνωσθῆναι, | φθάνει τοὺς ἐπιθυμοῦντας προγνωσθῆναι. (Sol 6, 13b) |
| καὶ εὐχερῶς θεωρεῖται ὑπὸ τῶν ἀγαπώντων αὐτήν. | καὶ εὐχερῶς θεωρεῖται ὑπὸ τῶν ἀγαπώντων αὐτὴν (Sol 6, 12b) |
| Ὁ ὀρθρίσας πρὸς αὐτὴν οὐ κοπιάσει, | ὁ ὀρθρίσας πρὸς αὐτὴν οὐ κοπιάσει· (Sol 6, 14a) |
| καὶ ὁ ἀγρυπνήσας δι’ αὐτήν, ταχέως ἀμέριμνος ἔσται. | καὶ ὁ ἀγρυπνήσας δι᾽ αὐτὴν ταχέως ἀμέριμνος ἔσται· (Sol 6, 15b) |
| Ὅτι τοὺς ἀξίους αὐτῆς αὐτὴ περιέρχεται ζητοῦσα, καὶ ἐν ταῖς τρίβοις φαντάζεται αὐτοῖς εὐμενῶς. | ὅτι τοὺς ἀξίους αὐτῆς αὐτὴ περιέρχεται ζητοῦσα καὶ ἐν ταῖς τρίβοις φαντάζεται αὐτοῖς εὐμενῶς (Sol 6, 16a) |
| Σοφίας οὐ κατισχύσει ποτὲ κακία. | σοφίας δὲ οὐ κατισχύει κακία. (Sol 7, 30) |
| Διὰ ταῦτα καὶ ἐραστὴς ἐγενόμην τοῦ κάλλους αὐτῆς | καὶ ἐραστὴς ἐγενόμην τοῦ κάλλους αὐτῆς (Sol 8, 2b) |
| καὶ ἐφίλησα ταύτην, καὶ ἐξεζήτησα ἐκ νεοτητός μου, καὶ ἐζήτησα νύμφην ἀγαγέσθαι ἐμαυτῷ. | Ταύτην ἐφίλησα καὶ ἐξεζήτησα ἐκ νεότητός μου καὶ ἐζήτησα νύμφην ἀγαγέσθαι ἐμαυτῷ (Sol 8, 2a) |
| Ὅτι ὁ πάντων Δεσπότης ἠγάπησεν αὐτήν. | καὶ ὁ πάντων δεσπότης ἠγάπησεν αὐτήν· (Sol 8, 3b) |
| Μύστις γὰρ ἐστι τῆς τοῦ Θεοῦ ἐπιστήμης, καὶ αἱρέτις τῶν ἔργων αὐτοῦ. | μύστις γάρ ἐστιν τῆς τοῦ θεοῦ ἐπιστήμης καὶ αἱρετὶς τῶν ἔργων αὐτοῦ. (Sol 8, 4) |
| Οἱ πόνοι αὐτῆς εἰσιν ἀρεταί, σωφροσύνην δὲ καὶ φρόνησιν αὕτη διδάσκει, δικαιοσύνην καὶ ἀνδρείαν, ὧν χρησιμώτερον οὐδὲν ἐστιν ἐν βίῳ ἀνθρώποις. | οἱ πόνοι ταύτης εἰσὶν ἀρεταί· σωφροσύνην γὰρ καὶ φρόνησιν ἐκδιδάσκει, δικαιοσύνην καὶ ἀνδρείαν, ὧν χρησιμώτερον οὐδέν ἐστιν ἐν βίῳ ἀνθρώποις. (Sol 8, 7) |
| Εἰ δὲ καὶ πολυπειρίαν ποθεῖ τις, οἶδε τὰ ἀρχαῖα καὶ τὰ μέλλοντα εἰκάζειν, ἐπίσταται στροφὰς λόγων, καὶ λύσεις αἰνιγμάτων, σημεῖα καὶ τέρατα προγινώσκει, καὶ ἐκβάσεις καιρῶν καὶ χρόνων, | εἰ δὲ καὶ πολυπειρίαν ποθεῖ τις, οἶδεν τὰ ἀρχαῖα καὶ τὰ μέλλοντα εἰκάζει, ἐπίσταται στροφὰς λόγων καὶ λύσεις αἰνιγμάτων, σημεῖα καὶ τέρατα προγινώσκει καὶ ἐκβάσεις καιρῶν καὶ χρόνων. (Sol 8, 8) |
| καὶ πᾶσι σύμβουλὸς ἐστιν ἀγαθή. | ἔσται μοι σύμβουλος ἀγαθῶν (Sol 8, 9) |
| Ὅτι ἀθανασία ἐστὶν ἐν αὐτῇ, | ὅτι ἀθανασία ἐστὶν ἐν συγγενείᾳ σοφίας (Sol 8, 17) |
| καὶ εὔκλεια ἐν κοινωνίᾳ λόγῳ αὐτῆς. | καὶ εὔκλεια ἐν κοινωνίᾳ λόγων αὐτῆς, (Sol 8, 18b) |
| Διὰ τοῦτο ἐνέτυχον τῷ Κυρίῳ, καὶ ἐδεήθην αὐτοῦ, καὶ εἶπον ἐξ ὅλης μου τῆς καρδίας. | ἐνέτυχον τῷ κυρίῳ καὶ ἐδεήθην αὐτοῦ καὶ εἶπον ἐξ ὅλης τῆς καρδίας μου (Sol 8, 21) |
| Θεὲ Πατέρων, καὶ Κύριε τοῦ ἐλέους, ὁ ποιήσας τὰ πάντα ἐν λόγῳ σου, | Θεὲ πατέρων καὶ κύριε τοῦ ἐλέους ὁ ποιήσας τὰ πάντα ἐν λόγῳ σου (Sol 9, 1) |
| καὶ τῇ σοφίᾳ σου κατασκευάσας τὸν ἄνθρωπον, ἵνα δεσπόζῃ τῶν ὑπὸ σοῦ γενομένων κτισμάτων, | καὶ τῇ σοφίᾳ σου κατασκευάσας ἄνθρωπον, ἵνα δεσπόζῃ τῶν ὑπὸ σοῦ γενομένων κτισμάτων (Sol 9, 2) |
| καὶ διέπῃ τὸν κόσμον ἐν ὁσιότητι καὶ δικαιοσύνῃ, | καὶ διέπῃ τὸν κόσμον ἐν ὁσιότητι καὶ δικαιοσύνῃ (Sol 9, 3a) |
| δὸς μοι τὴν τῶν σῶν θρόνων πάρεδρον σοφίαν, καὶ μὴ με ἀποδοκιμάσῃς ἐκ παίδων σου, | δός μοι τὴν τῶν σῶν θρόνων πάρεδρον σοφίαν καὶ μή με ἀποδοκιμάσῃς ἐκ παίδων σου. (Sol 9, 4) |
| ὅτι ἐγὼ δοῦλος σός, καὶ υἱὸς τῆς παιδίσκης σου. | ὅτι ἐγὼ δοῦλος σὸς καὶ υἱὸς τῆς παιδίσκης σου, (Sol 9, 5) |
| Ἐξαπόστειλον αὐτὴν ἐξ ἁγίου κατοικητηρίου σου καὶ ἀπὸ θρόνου δόξης σου, ἵνα συμπαροῦσά μοι διδάξῃ με, τὶ εὐάρεστόν ἐστι παρὰ σοί. | ἐξαπόστειλον αὐτὴν ἐξ ἁγίων οὐρανῶν καὶ ἀπὸ θρόνου δόξης σου πέμψον αὐτήν, ἵνα συμπαροῦσά μοι κοπιάσῃ, καὶ γνῶ τί εὐάρεστόν ἐστιν παρὰ σοί. (Sol 9, 10) |
| Καὶ ὁδηγήσῃ με ἐν γνώσει, καὶ φυλάξῃ μὲ ἐν τῇ δόξῃ αὐτῆς. | καὶ ὁδηγήσει με ἐν ταῖς πράξεσί μου σωφρόνως καὶ φυλάξει με ἐν τῇ δόξῃ αὐτῆς· (Sol 9, 11) |
| Λογισμοὶ γὰρ θνητῶν πάντες δειλοὶ καὶ ἐπισφαλεῖς αἱ ἐπίνοιαι αὐτῶν. | λογισμοὶ γὰρ θνητῶν δειλοί, καὶ ἐπισφαλεῖς αἱ ἐπίνοιαι ἡμῶν· (Sol 9, 14) |
În continuare, voi prezenta succint paremiile sărbătorilor, începând cu Maica Domnului, apoi cu sfinții din Sfânta Scriptură, sfinții din perioada creștină și încheind cu grupele de sfinți, precum cei care au participat la sinoadele ecumenice.
Sărbători închinate Maicii Domnului
Bunavestire (25 mart., Εὐαγγελισμός) și Întâmpinarea Domnului (2 febr., Ὑπαπαντή) sunt cele mai vechi sărbători mariologice, având bază biblică nou-testamentară. Acestea celebrează legătura dintre Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Celelalte sărbători, Nașterea Maicii Domnului (8 sept., Γέννησις τῆς Θεοτόκου), Intrarea în Biserică (21 nov., Εἰσόδια) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug., Κοίμησις) provin din tradiția apocrifă și o privesc mai degrabă pe Maica Domnului în sine ca persoană[17]. Despre nașterea Maicii Domnului se întâlnesc tradiții începând cu Protoevanghelia lui Iacob din sec. al II-lea d.Hr.[18]. Intrarea în Biserică celebrează momentul când Maica Domnului intră în templul din Ierusalim, episod menționat de asemenea în Protoevanghelie, iar Adormirea Maicii Domnului apare în literatura apocrifă mai târziu, probabil în sec. al IV-lea, dar în special în tradiții care datează după Sinodul IV Ecumenic (451), precum Adormirea Maicii Domnului (Transitus Mariae)[19]. Elementele acestor tradiții sunt atestate și în scrierile patristice, la Sf. Simeon Metafrastul și Sf. Maxim Mărturisitorul[20] sau, mai târziu, la Sf. Grigorie Palama[21].
Tema Buneivestiri apărea încă din sec. al V-lea în celebrarea Maicii Domnului în Siria, Constantinopol și posibil Asia Mică în prima sau a doua duminică înainte de Nașterea Domnului. Totuși, abia în sec. al VI-lea sărbătorile mariologice sunt stabilite la datele cunoscute astăzi. Astfel, se cunoaște că, în anul 560, împăratul bizantin Justinian I arăta într-o scrisoare că în anul 550 fuseseră fixate în întreg Imperiul datele de 25 mart. pentru Bunavestire, 25 dec. pentru Nașterea Domnului și 2 febr. pentru Întâmpinare[22]. Dintre toate sărbătorile mariologice, Bunavestire este evidențiată drept cea mai importantă și prin numărul de paremii: șase față de numărul obișnuit de trei. De altfel, primele trei paremii de la Bunavestire (Fc 28; Iz 43-44 și Pr 8) sunt utilizate ca paremii la Nașterea și la Adormirea Maicii Domnului, iar a doua paremie de la Bunavestire (Iz 43-44) este preluată ca a treia paremie și la Intrarea în Biserică.
Prima paremie de la Bunavestire, Nașterea și Adormirea Maicii Domnului este pericopa din Fc 28, unde se vorbește despre scara lui Iacob. Acest episod biblic avea deja multe alte interpretări. Pentru Afraate (Despre rugăciune, 5), scara lui Iacob Îl reprezintă pe Hristos și crucea Lui[23]. Potrivit Sf. Irineu de Lyon (Împotriva ereziilor, III, 24), scara simbolizează urcușul duhovnicesc spre Dumnezeu[24]. La fel, Sf. Grigorie Teologul (Omilia 43, la moartea lui Vasile) compară scara lui Iacob cu treptele virtuților pe care Sfântul Vasile le-a urcat[25]. Scara lui Iacob este raportată la Maica Domnului începând abia cu a doua jumătate a sec. al VI-lea. Astfel, într-o a doua omilie care îi aparține probabil patriarhului Anastasie al Antiohiei (558-570 și 593-599), Maica Domnului este lăudată spre final drept scară către cer[26]. De asemenea, în Imnul Acatist (3, 10) este numită «scară cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu», ceea ce constituie cel mai probabil o aluzie la scara lui Iacob[27]. În noua tipologie dezvoltată, piatra unsă de către Iacob rămâne un simbol al lui Hristos, dar lui i se adaugă prefigurarea Maicii Domnului prin scară. Acest rol jucat în istoria mântuirii înseamnă că prin Maica Domnului cerul și pământul s-au unit, adică firea dumnezeiască și cea omenească s-au unit în Persoana lui Hristos, Care S-a născut din ea.
În a doua paremie, din Iz 43-44, este descrisă poarta de răsărit a templului lui Iezechiel, care va rămâne închisă pentru că Domnul a intrat pe ea. Deja în sec. al IV-lea, Sf. Ambrozie al Milanului (Epistola 44) o pune în legătură cu pururea fecioria Maicii Domnului[28], idee care reapare și la alți autori de sec. V (Fer. Ieronim, Comentariu la Iezechiel, 13; Teodoret de Cyr, Comentariu la Iezechiel, 16)[29]. Și aici funcționează tipologia, adică o analogie între elementul vechi-testamentar și corespondentul lui nou-testamentar. Pântecele binecuvântat al Maicii Domnului este prefigurat de Templu, pentru că Domnul a intrat și S-a sălășluit în el, pecetluind poarta, adică păstrând fecioria neștirbită a Maicii Sale.
A treia pericopă, din Pr 9, despre Înțelepciunea Care Și-a zidit casă și îi invită pe oameni la banchetul Ei, a constituit un text pus de timpuriu în legătură cu Întruparea lui Hristos. Primul autor creștin care a văzut în casa Înțelepciunii trupul lui Hristos a fost Marcel de Ancyra[30], care căuta astfel să dea un răspuns arienilor și modalității lor de tâlcuire a textului din Pr 8, 22-30. Miza teologică se învârtea în jurul termenul «ἔκτισεν» («Domnul M-a zidit», din Pr 8, 22): pentru arieni era o dovadă scripturistică a faptului că Hristos este «κτίσμα (zidire, făptură)», dar pentru niceeni va fi o referire la Întrupare; ori, firea omenească a lui Hristos este «zidită» (creată). Inspirându-se din Marcel de Ancyra, Sfântul Atanasie va dezvolta argumentația teologică legată de Pr 9 și «casa» Înțelepciunii, înțeleasă ca trupul lui Hristos[31].
A patra paremie este reprezentată de rugul aprins din Iș 3. Sf. Chiril al Alexandriei (Glafire la Ieșire, 1, 8) vede în rugul nears unirea dintre firea dumnezeiască și cea omenească a lui Hristos, făcută fără nimicirea celei din urmă[32]. Mai târziu, rugul a fost identificat în chip duhovnicesc chiar cu Maica Domnului, pentru că în pântecele ei firea omenească, reprezentată de rug, s-a unit fără mistuire cu firea dumnezeiască, reprezentată de foc[33]. Ca și paremiile anterioare, și aceasta se bazează pe corespondența dintre cele două elemente, rugul și Maica Domnului, construind o tipologie explicită prin selectarea textului pentru sărbătoarea Maicii Domnului.
Paremia a cincea, din Pr 8, constituie de fapt precedentul textului din paremia a treia, Pr 9, împreună cu care formează un tot unitar, având în centru Înțelepciunea personificată, identificată în exegeza patristică răsăriteană cu Hristos[34]. Ea mai apare și la Tăierea împrejur (1 ian.), fiind însă axată mai mult pe Persoana Mântuitorului Hristos, decât pe Maica Domnului. Ultima pericopă de la Bunavestire, din Fc 18, face o paralelă între vestirea nașterii lui Isaac și vestirea nașterii Mântuitorului, pe același principiu al tipologiei.
Praznicul Întâmpinării este concentrat pe Persoana Mântuitorului, de aceea, voi trece direct la Intrarea în Biserică (21 nov.). Prima paremie, din Iș 40, prezintă încheierea confecționării Cortului Sfânt, ungerea cu untdelemn și sfințirea lui, precum și umplerea sanctuarului de nor și locuirea slavei lui Dumnezeu înăuntrul lui (Iș 40, 35), iar paremia a doua, din 3 Rg 8, descrie ceva similar: încheierea zidirii Templului lui Solomon, umplerea templului de nor și venirea slavei dumnezeiești (3 Rg 8, 11). Ambele constituie tipologii profunde legate de Maica Domnului, identificată cu Cortul Sfânt și cu Templul, pentru că în pântecele ei S-a sălășluit trupește chiar Dumnezeu Însuși. Ultima paremie corespunde cu una dintre paremiile comune ale praznicelor mariologice, pe care le-am amintit deja.
Sărbători închinate sfinților din Sfânta Scriptură
Sf. Arhanghel Mihail
Cultul îngerilor are precedente în anumite forme de iudaism, aflate mai ales în contact cu elemente păgâne. Este atestat în Asia Mică încă din perioada apostolică, fiind menționat în comunitatea creștină din Colose (vezi Col 2, 18)[35]. De altfel, la Colose (Chonae) în Frigia, acest cult al îngerilor se pare că era legat în special de izvoarele de apă[36]. În calendarul ortodox până astăzi există o sărbătoare închinată minunii Sf. Arhanghel Mihail la izvorul din Colose (6 sept.). Dintre sfinții îngeri, Sf. Arhanghel Mihail a avut o importanță deosebită. El este menționat în două cărți aproape contemporane (sec. al II-lea î.Hr.), 1 Enoh (Apocalipsa lui Enoh, păstrată în etiopiană, dar și cu fragmente ebraice găsite la Qumran) și cartea profetului Daniel, prima nefiind canonică decât pentru Biserica Etiopiană, iar a doua canonică.
Paremiile sărbătorii închinate Sf. Arhanghel Mihail prezintă două variante: prima cuprinde Ios 5, Jd 6 și Dn 10, iar a doua variantă Ios 5, Is 14 și Za 2-4. Dintre cele trei paremii, doar cea de-a treia din prima variantă (Dn 10) îl menționează pe Mihail direct. În cazul celorlalte avem de-a face cu identificări potrivit tradiției.
Prima paremie, din Ios 5, presupune identificarea cu arhanghelul Mihail a îngerului care i s-a arătat lui Iosua și care se prezintă pe sine drept «arhistrateg al oștirii Domnului» («ἀρχιστράτηγος δυνάμεως κυρίου» – Ios 5, 14). În Talmud, îngerul respectiv nu era identificat special și venise pentru a-l mustra pe Iosua că nu a dedicat suficient timp studiului Torei (Eruvin 63b). Pentru spațiul creștin însă, această identificare a însemnat o îndepărtare de la exegeza mai veche, reprezentată de Origen (Omilii la Iosua, 6, 2)[37] și Eusebiu de Cezareea (Demonstrația evanghelică, 5, 19)[38], potrivit cărora îngerul conducător pe care îl vede Iosua la începutul cuceririi Canaanului ar fi de fapt chiar Mântuitorul Hristos[39]. Treptat, înțelegerea conducătorului oștirii cerești din Ios 5 în termeni angelici a devenit locul comun exegetic, poate și pentru a evita asocierea lui Hristos cu un înger, făptură creată. De altfel, cea de-a treia paremie este cea care a deschis posibilitatea identificării cu Arhanghelul Mihail, pentru că în Dn 10, 13, acesta este numit «unul dintre cei dintâi conducători» («εἷς τῶν ἀρχόντων τῶν πρώτων», deopotrivă în Theodotion și în Septuaginta).
A doua pericopă, din Jd 6, descrie chemarea judecătorului Ghedeon prin arătarea Îngerului Domnului. Prin selectarea acestui text se deschide calea pentru identificarea tuturor pasajelor vechi-testamentare în care apare «Îngerul Domnului» (ebr. – mal’ak YHWH) cu Mihail, fapt foarte interesant, pentru că se prezintă paralel cu altă tradiție exegetică, în care «Îngerul Domnului», deci „trimisul Domnul”, este chiar Mântuitorul Hristos[40]. A treia pericopă, Dn 10, constituie primul loc din Scriptură unde apare cu numele Arhanghelul Mihail; îl regăsim apoi în Dn 12, cu titlul de «mare conducător» («ὁ ἄρχων ὁ μέγας», în versiunea lui Theodotion)
În varianta secundară a paremiilor, prima pericopă corespunde în mare cu paremia primei variante.
A doua paremie însă, din Is 14, descrie căderea lui Lucifer. Selectarea acesteia nu este deloc întâmplătoare, deoarece, după tradiție, Arhanghelul Mihail, în calitate de conducător al îngerilor, i-a atenționat pe aceștia să nu cadă ca diavolul: «Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi și să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu»[41]. Ultima paremie, din Za 2-4, îl identifică pe Îngerul Domnului, care îl ajută în fața diavolului pe arhiereul Iosua cu Mihail, înscriindu-se, ca și paremia din Jd 6, în acea tradiție exegetică potrivit căreia îngerul cel mai apropiat de Dumnezeu, care vorbește adesea folosind direct cuvintele Domnului, ca și când el însuși ar fi Domnul, nu este nimeni altul decât Arhanghelul conducător al îngerilor.
Trebuie să remarc că alte pasaje vechi-testamentare, puse prin tradiție în legătură cu Arhanghelul Mihail (precum Fc 18) nu sunt asociate în programul Paremiarului cu sărbătoarea dedicată acestuia. Dar rămâne pregnantă această împletire observată la sărbătoarea Sf. Arhanghel Mihail între tradiția biblică și tradiția extra-biblică, aceasta din urmă raportându-se creativ la prima, îmbogățind-o cu informații și umplând spațiile necunoscute din narațiunile biblice.
Sf. Proroc Ilie Tezviteanul
Sf. Proroc Ilie Tezviteanul este în cultul bizantin cel mai popular sfânt din Vechiul Testament, fapt indicat și prin gradul superior al sărbătorii sale. Doar sărbătoarea sa de la 20 iul., instituită din câte se pare în amintirea sfințirii unei biserici dedicate lui, în Petrion, de împăratul bizantin Zenon în sec. al V-lea[42], are cruce roșie ca praznic de rang mijlociu cu priveghere, ca la sfinții importanți ai calendarului.
Prima paremie, din 3 Rg 17, are în centru minunea săvârșită de Sfântul Ilie cu învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului, pericopă care, datorită temei, se citește și în noaptea de Paști. Este prima înviere menționată în cronologia textului canonic din Vechiul Testament. A doua paremie, de întindere mai mare, din 3 Rg 18 și 19, descrie conflictul dintre Sf. Proroc Ilie și regele Ahab, jertfa de pe Muntele Carmel prin care Sfântul Ilie i-a arătat poporului în chip minunat adevăratul Dumnezeu, apoi călătoria prorocului tezvitean către Muntele Horeb. Acum prorocul își mărturisește zelul său deosebit pentru Domnul (3 Rg 19, 14). Această paremie este citită și la praznicul Schimbării la Față (Μεταμόρφωσις), însă este surprinzător că nu se insistă pe teofania de care s-a învrednicit Sfântul Ilie pe Muntele Horeb, similară celei a lui Moise. În sfârșit, a treia pericopă cuprinde chemarea Sf. Proroc Elisei, urmașul lui Ilie (3 Rg 19), și urcarea Sfântului Ilie la cer în carul de foc din 3 Rg 2, o pericopă care apare și la Bobotează (Ἐπιφανεία).
La nivel hermeneutic, se remarcă folosirea directă a narațiunilor biblice, fără nicio trebuință exegetică ulterioară. Textul însuși vorbește explicit, la nivel pur istoric, despre personajul pe care sărbătoarea îl aduce înaintea credincioșilor în Biserică. Putem reține acestă funcționalitate istorică a paremiei, în cadrul strict biblic, similară sărbătorii Sf. Arhanghel Mihail, când însă informațiile biblice erau completate, tot la nivel istoric, cu informații din tradițiile extra-biblice.
Sf. Ioan Botezătorul
Sf. Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul (Πρόδρομος) Domnului, s-a bucurat și se bucură de o cinstire deosebită în Răsăritul creștin, având dedicate de pildă numai în Constantinopol 39 de biserici și mânăstiri[43]. Îi sunt închinate două sărbători: Nașterea (24 iun.) și, respectiv, Tăierea Capului (29 aug.).
Prima paremie a primei sărbători, din Fc 17-18 și 21, comună și praznicului Buneivestiri, are ca temă vestirea nașterii minunate a unui prunc, în textul biblic fiind vorba de Isaac. Se constată recontextualizarea bazată pe asemănarea dintre Isaac și Sf. Ioan Botezătorul: amândoi sunt născuți de mame sterpe, prin intervenție divină. Aceeași idee apare și în cea de-a doua paremie, din Jd 13, despre nașterea minunată, în aceleași condiții de sterlitate maternă, a judecătorului Samson. A treia paremie, din Is 40, este de altfel comună cu Tăierea capului. Prin însăși selectarea acestei paremii în cadrul sărbătorii, se identifică glasul celui care strigă anunțând venirea Domnului cu Sf. Ioan Botezătorul. Deja în Noul Testament, textul vechi-testamentar cunoaște o relectură interesantă. Dacă, inițial, glasul binevestitorului anunța pregătirea venirii Domnului în pustie, acolo unde calea trebuia nivelată (Is 40, 3-5), în Noul Testament glasul celui care strigă se face auzit în pustie (Mc 1, 3), aluzie la viața ascetică a Sf. Ioan Botezătorul petrecută în pustia Iudeii. Ca procedeu hermeneutic, avem de-a face cu o relectură profetică, prin care textul din Vechiul Testament, împărțit deja diferit pe cuvinte în Noul Testament, este interpretat ca împlinindu-se în persoana Sf. Ioan Botezătorul.
Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul are ca primă lectură tocmai această ultimă paremie de la praznicul Nașterii. Corespondența răsturnată creează continuitatea cronologică între cele două praznice ca momente opuse din viața Înainte-Mergătorului.
A doua paremie, din Mal 3, se bazează pe o exegeză biblică prezentă deja în Noul Testament. Mântuitorul Iisus Hristos îl identifică pe Sf. Ioan Botezătorul cu îngerul trimis de Domnul pentru pregătirea căii înaintea venirii Sale (Mal 3, 1; cf. Mc 1, 2; Mt 11, 10), dar și cu profetul Ilie, cel care trebuie să revină (Mal 3, 23; cf. Mt 11, 14; vezi și Mc 9, 13). A treia paremie, din Sol 4 și 5, comună cu sărbătoarea Mutării Sf. Ioan Gură de Aur, este concentrată pe ideea că, deși dreptul moare înainte de vreme, el dobândește liniște și îi va judeca pe cei vii, care văd sfârșitul celui înțelept.
Prin această recontextualizare, noțiunea de „drept” din Vechiul Testament este extinsă ca sens, cuprinzându-l și pe Sf. Ioan Botezătorul, profetul martir, dar apoi și pe martirii și mărturisitorii Bisericii creștine.
Sf. Ioan Evanghelistul
La fel ca Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ioan Evanghelistul are două sărbători: prăznuirea minunii de la mormântul său când, prin puterea Duhului Sfânt, din mormânt ieșea mană în fiecare an la aceeași dată (8 mai) și Mutarea sa [la cele veșnice] sau Adormirea (26 sept., Μετάστασις). În legătură cu minunea de la mormântul din Efes, care se repetă anual pe 8 mai, Menologiul împăratului Vasile II[44] menționează că mana arăta ca un praf și este adunată de către oameni și folosită pentru tămăduire[45]. Despre venirea la Efes a Sfântului Ioan însoțit, de Maica Domnului, precum și despre mormântul său de aici există mărturii în literatura apocrifă (Acta Johannis, 29-30; 154-162). În actele Sinodului III Ecumenic de la Efes (431)[46] se menționează că în acea vreme încă se păstra casa în care Maica Domnului a locuit. În sec. al VI-lea este atestată de Sf. Grigorie de Tours tradiția conform căreia și Maria Magdalena a fost înmormântată în Efes, iar patriarhul Modest al Ierusalimului (630-634) scrie că, după adormirea Maicii Domnului, Maria Magdalena i se alăturase Sfântului Ioan în cetate. Interesant că, pentru Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească, III, 39, 5-6), în Efes erau înmormântați doi Ioan, unul fiind autorul Evangheliei, iar celălalt autorul Apocalipsei. Ulterior, s-a generalizat identificarea celor doi în persoana Sf.Ap. și Ev. Ioan, iar mormântul din cadrul bazilicii din Ayasuluk, numită și Ἀποστολεῖον, era tocmai mormântul Apostolului[47].
Cele două sărbători, din 8 mai și 26 sept., au aceleași paremii, toate extrase din a doua jumătate a Primei epistole a Sf.Ap. și Ev. Ioan (cap. 3-5). Ca și în cazul Sf.Ap. Petru și Pavel, asistăm la situația când paremiile au fost scrise chiar de către sfinții prăznuiți, ceea ce le prilejuiește ascultătorilor o întâlnire directă cu persoana sfântă căreia îi este închinată sărbătoarea. În prima paremie, într-un stil direct, se recomandă ascultătorilor să creadă în numele lui Iisus Hristos și să cerceteze duhurile, adică să le testeze, având ca etalon mărturisirea că Iisus Hristos a venit în trup (1 In 4, 3). A doua pericopă tematizează iubirea pe care creștinii trebuie să o aibă unul către celălalt, prin aceasta aducându-L pe Dumnezeu să locuiască în ei. Dumnezeu fiind iubire, cei care rămân în iubire sălășluiesc în Dumnezeu (4, 16). În ultima paremie, se arată că cine Îl iubește pe Dumnezeu trebuie să-și iubească aproapele. Iubirea față de Dumnezeu se demonstrează prin ascultarea poruncilor și prin iubirea copiilor lui Dumnezeu.
Din punct de vedere hermeneutic, se constată că textul biblic poate fi utilizat iarăși în înțelesul său gramatical, dar nu ca narațiune, ca la paremiile Sf. Arhanghel Mihail și Sf. Proroc Ilie Tezviteanul, ci ca îndemn moral, adresat deopotrivă ascultătorilor de atunci ai epistolelor apostolice și credincioșilor de pretutindeni și din totdeauna.
Sf. Apostoli Petru și Pavel
Inițial, în literatura apocrifă, martiriile Sf. Apostoli Petru și Pavel apar ca acte separate. Ulterior însă au fost unite, încât deja în anul 258 d.Hr. este atestată prăznuirea lor împreună, la data de 29 iun.[48]. În sec. al IV-lea, Sf. împărat Constantin cel Mare a construit la Roma câte o bazilică dedicată fiecăruia: cea pentru Sf.Ap. Petru pe colina Vaticanului lângă Naumachia (Circus Neronianus), iar cea pentru Sf.Ap. Pavel pe Via Ostiensis, în afara zidurilor Romei. Martiriul celor doi reprezintă una dintre cele mai importante tradiții cu bază literară și arheologică[49].
Toate cele trei paremii sunt extrase, ca și la sărbătorile Sf.Ap. și Ev. Ioan, din scrierile sfinților prăznuiți, doar că este surprinzător aici că paremiile sunt preluate exclusiv din opera Sf.Ap. Petru, fără să fie niciuna din epistolele pauline. Mai exact, paremiile provin din prima jumătate a Primei epistole a Sf.Ap. Petru (cap. 1-2). În prima paremie, se invocă nădejdea în învierea lui Hristos din morți și în moștenirea păstrată în ceruri. Chiar dacă pentru puțină vreme sunt suferite necazuri, credința este lămurită prin foc, iar în final se ajunge la izbăvirea sufletului. În a doua pericopă, ascultătorii sunt îndemnați să viețuiască în sfințenie, pentru că au fost răscumpărați prin sângele lui Hristos. În sfârșit, ultima paremie îndeamnă la supunere, avându-L ca exemplu chiar pe Hristos.
Ca și în cazul paremiilor de la sărbătoarea Sf.Ap. și Ev. Ioan, și aici textul biblic funcționează în sens gramatical, la nivel moral. Citindu-se chiar din epistola Sfântului Apostol, ascultătorul are posibilitatea unei întâlniri ecleziale cu persoana sfântă pe care o prăznuiește.
Sărbători închinate Sfinților din perioada creștină
Sf. Ioan Gură de Aur
Sf. Ioan Gură de Aur (340-407), arhiepiscop al Constantinopolului (398-404), este prăznuit la 13 nov. De fapt, el a trecut la cele veșnice în ziua de 14 sept., dar pentru că această zi este dedicată Sfintei Cruci, atunci pentru prăznuirea lui a fost mutată în ziua de 13 nov., când, după Heortologion-ul bizantin, ar fi început cel de-al doilea exil[50]. Cea de-a doua sărbătoare, de la 27 ian., amintea de aducerea moaștelor sale (Ἀνακομιδὴ τοῦ λειψάνου) în Constantinopol, în Biserica Sfinților Apostoli, fapt petrecut la 27 ian., în anul 438, sub patriarhul Proclu, după ce o sărbătoare dedicată lui exista deja din 428, probabil la inițiativa patriarhului Nestorie, viitorul ereziarh[51]. Între cele două sărbători ale sfântului există o legătură și în ce privește selectarea paremiilor, două fiind comune. O altă paremie, a doua, de la sărbătoarea din 13 nov. este comună Sfinților Trei Ierarhi, subliniindu-se astfel asemănarea între ei. Totuși, se poate spune că Sf. Ioan Gură de Aur deține o poziție superioară, având dedicate două sărbători.
Prima paremie de la ambele sărbători, cuprinzând selecții din Pr 10 și 8, vorbește de pomenirea cu laude a celui drept, care primește astfel binecuvântarea Domnului. Omul care află înțelepciunea dobândește ceva mai de preț decât bogățiile lumești. Înțelepciunea personificată, în exegeza patristică identificată cu Mântuitorul Hristos, spune că îi iubește pe cei care o îndrăgesc și le dă har. A doua paremie a sărbătorii din 13 nov. este cea comună Sfinților Trei Ierarhi. Despre textul ei am discutat la începutul prezentului studiu, observând atunci că Paremiarul se raportează la ea creativ, alcătuind-o din fragmente disparate cel puțin din două cărți biblice, Pildele lui Solomon și Înțelepciunea lui Solomon. Accentul cade pe înțelepciune și pe omul drept și înțelept, a cărui gură rostește cuvinte de înțelepciune. A treia pericopă, cuprinzând la fel selecții din ambele cărți solomoniene, îl pomenește pe dreptul care se învrednicește de nemurire, fiind un model pentru toți oamenii, care la rândul lor sunt îndemnați să prețuiască înțelepciunea.
În aceste cazuri putem spune că pericopele vechi-testamentare funcționează în sensul lor propriu (nu figurat), ca expresie în primul rând morală a cuvântului revelat. Textul este citit ca și cum s-ar referi direct la sfântul prăznuit și la credincioșii care participă la slujbă. Putem spune că este o recontextualizare, bazată pe perenitatea duhovnicească a textului inspirat.
Sf. Vasile cel Mare
Sf. Vasile cel Mare, episcop al Cezareei Capadociei, este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Răsăritene, avâd contribuții importante în consolidarea și argumentarea teologiei niceene. Este prăznuit la 1 ian., când a trecut la cele veșnice, împreună cu praznicul Tăierii împrejur a Domnului. De aceea, structura lecturilor vechi-testamentare de la 1 ian. este una compozită, pentru că primele două paremii au legătură cu Tăierea împrejur, abia a treia paremie aparținând sfântului. De altfel, această paremie, formată dintr-un florilegiu din cartea Proverbelor, se regăsește și la ceilalți Sfinți Ierarhi și a fost deja tratată anterior.
Sf. Grigorie Teologul
Sf. Grigorie Teologul sau de Nazianz, episcop de Sasima și arhiepiscop al Constantinopolului, a jucat un rol de seamă, ca și Sfântul Vasile, în apărarea credinței niceene. Este prăznuit la data trecerii la cele veșnice, 25 ian.
Prima dintre paremii, din Ir 1, nu se mai regăsește între paremiile actuale ale sărbătorii, fiind înlocuită cu prima paremie a sărbătorilor Sf. Ioan Gură de Aur (56a // 60a). A doua paremie, regăsită și la sărbătoarea Sf. Simeon Stâlpnicul, tratează despre sfârșitul celui drept și importanța curăției vieții în comparație cu averile pieritoare. În sfârșit, a treia pericopă este cea comună Sfinților Trei Ierarhi, despre care am vorbit.
Din perspectivă hermeneutică, se întâlnește același fenomen al recontextualizării textului la nivel moral. Se remarcă același lucru ca și la sărbătorile celorlalți Sfinți Ierarhi, anume identificarea dreptului Vechiului Testament (ebr. – ṣaddiq, gr. δικαίος) cu sfântul din vremurile Bisericii.
Sf. Simeon Stâlpnicul
Sf. Simeon Stâlpnicul (cca. 390-459) a fost inițiatorul unei practici ascetice austere, prin izolarea în vârful unei coloane de piatră. Viețuitor în Siria, între Antiohia și Alep, a trecut la cele veșnice la 2 sept.[52], dar este pomenit la 1 sept., când începe și anul bisericesc (începutul Indictionului). Până în 462 anul nou bizantin începea la 23 sept., când se prăznuia și Zămislirea (Σύλληψις) Sf. Ioan Botezătorul, dar apoi a fost mutat pe 1 sept., așa cum s-a păstrat până astăzi[53]. Din această pricină, ziua de 1 sept. are șase paremii, dublu față de numărul obișnuit de trei paremii. În mod surprinzător, una dintre paremii se repetă (a doua și a șasea, din Sol 4) și apare și la sărbătoarea Sf. Grigorie Teologul. De asemenea, două dintre paremii (Sol 3 și Sol 5) se regăsesc și la sărbătoarea Tuturor Sfinților.
Lecțiuni ale Indictionului sunt Is 61 și Lv 26 (a patra și a cincea paremie). Alegerea pasajului din Is 61 nu este întâmplătoare. Acel cântec al Slugii Domnului, care încununează celelalte cântece de același tip din cartea profetului Isaia (din cap. 42, 49, 50 și 52-53), arată explicit că Sluga Domnului este unsă, deci este Mesia (Hristos). Chiar cu acest pasaj Și-a început Mântuitorul Hristos propovăduirea, citindu-l, după Lc 4, 16-22, chiar în sinagoga din Nazaret. Așadar, începutul anului bisericesc este asociat cu începutul propovăduirii Domnului, iar pasajul vechi-testamentar este recontextualizat: reacția nu mai este așteptată de la locuitorii Nazaretului, ci de la creștinii care ascultă pericopa. Ideea este continuată de paremia din Lv 26, care tematizează efectele binecuvântării sau ale pedepsei divine, dacă poporul ascultă sau nu de Lege. Practic, Legea care trebuia să fie neîncetat urmată de către israeliți este identificată simbolic prin selectarea acestei paremii cu Evanghelia, într-un nou caz de recontextualizare.
Prima paremie a sărbătorii, din Sol 3, vorbește despre sfârșitul celui drept, care se află în mâna lui Dumnezeu. Deși drepții pier, totuși ei sunt în pace și nădejdea lor este spre nemurire. A doua paremie a sărbătorii, care este explicit pusă în legătură cu Sf. Simeon Stâlpnicul în actualul Minei grecesc, conține idei asemănătoare: dreptul, chiar dacă moare tânăr, va avea parte de liniște; ceea ce contează nu este o bătrânețe lungă, ci pricepere și curăție. A treia paremie, din Sol 5-6, se înscrie în același registru: dreptul va fi viu, pentru că răsplata lui este la Domnul, iar cei drepți vor primi o cunună de izbândă.
Sf. Dimitrie [Izvorâtorul de Mir]
Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (Μυροβλύτης), ale cărui moaște sunt păstrate în Tesalonic, este după tradiția bisericească un sfânt militar, martirizat în sec. al IV-lea, care s-a bucurat în perioada bizantină de multă cinstire, minunile sale fiind legate și de protecția acordată cetății[54]. Potrivit cercetărilor mai noi, ar fi fost un diacon din Sirmium cu sfârșit mucenicesc, confundat apoi cu un alt martir, Emeterius, ale cărui moaște au fost și ele aduse în cetate[55]. Prăznuirea pe data de 26 oct. corespunde cu data când moaștele i-au fost aduse la Tesalonic.
Prima pericopă (Is 63-64) comemorează un cutremur (apare și la altă sărbătoare a unui cutremur dintre anii 780-797, comemorat la 17 mart.). Dumnezeu, numit chiar «Tată al nostru», este chemat să privească din cer și să poarte de grijă. Este un caz de recontextualizare, în care cuvintele profeției rostite inițial pentru poporul Israel sunt transpuse într-un alt context, păstrându-și însă același înțeles, doar că adresat unui public diferit. A doua pericopă, din Ir 2, conține răspunsul dat de Dumnezeu poporului care se simte părăsit. Domnul îi amintește lui Israel despre vremurile peregrinării prin pustie, când Israel era sfânt pentru Domnul. De altfel, primele două pericope au legătură și cu γονυκλισίας, plecarea genunchilor (lunea după Cincizecime)[56]. A treia pericopă, un colaj din cap. 3-5 și 14 din Ieremia, trimite la aceeași imagine a pocăinței, pentru că fiii necredincioși sunt îndemnați să se întoarcă.
De remarcat că, prin selectarea unor paremii care vorbesc despre protecția divină și chemarea la pocăință, este evidențiat și rolul Sfântului Dimitrie de protector.
Sărbători închinate unor grupe de sfinți
Sărbătoarea Tuturor Sfinților
Sărbătoarea închinată Tuturor Sfinților, din duminica de după Cincizecime, dovedește efectele pogorârii Duhului și ale constituirii Bisericii. Pericopele a doua și a treia (Sol 3 și Sol 5) au fost întâlnite și la sărbătoarea Sf. Simeon Stâlpnicul, ele având ca temă principală profilul dreptului ca precursor al sfântului din vremurile Bisericii. Prima pericopă a sărbătorii, care apare doar aici, se distinge prin universalism: este un apel către toate popoarele să se adune laolaltă și să-I fie martore lui Dumnezeu. Printr-o recontextualizare, adunarea tuturor popoarelor se referă la Biserică și la răspândirea ei în lume.
Sfinții de la Sinoadele I și IV Ecumenice
Paremiarul prezintă lecțiuni biblice și pentru Sfinții Părinți care au participat la Sinoadele I, IV și VII Ecumenice. Sfinții de la Sinodul I Ecumenic, pomeniți în duminica de dinainte de Cincizecime, au aceleași paremii ca și cei de la Sinodul IV Ecumenic.
Prima paremie, din Fc 14, îi menționează pe cei 318 de casnici ai patriarhului Avram (Avraam), cu care acesta a reușit să-l elibereze din captivitate pe Lot. La întoarcere, Avraam și oamenii lui au fost întâmpinați de Melchisedec, regele preot din Salem (Ierusalim), care le oferă pâine și vin. Numărul 318, exprimat în greacă prin literele ΤΙΗ, a fost de timpuriu interpretat alegoric, ca referindu-se la biruința adusă de crucea (simbolizată de Τ) Mântuitorului Iisus Hristos (al Cărui nume, Ἰησοῦς, începe cu literele ΙΗ)[57]. Începând cu Sf. Ilarie din Poitiers (De synodis, 86), s-a vorbit de faptul că numărul participanților la Sinodul I Ecumenic, estimat până atunci în jur de 300, a fost tocmai de 318, astfel încât ei sunt puși în legătură cu slujitorii lui Avraam[58]. La nivel hermeneutic, putem identifica tipologia, prin care se face o paralelă între slujitorii devotați ai lui Avraam, care se întâlnesc apoi cu Melchisedec și darurile acestuia de pâine și vin, și, pe de altă parte, Sfinții Părinți participanți la sinodul ecumenic, care se întâlnesc cu Hristos adevărat în Euharistie și în credința ortodoxă.
Celelalte două paremii din Deuteronom (Dt 1 și Dt 10) oferă și alte modele pentru Sfinții Părinți. Dt 1 vorbește despre bărbații înțelepți puși de Moise conducători peste popor, iar Dt 10 despre strămoșii poporului («părinții voștri»), pe care Domnul i-a iubit și pentru care i-a ales pe fiii lui Israel ca popor al Lui. Putem observa cum aceste pasaje sunt recontextualizate: inițial ele priveau poporul lui Israel, strămoșii și conducătorii acestuia, dar în sensul sugerat de selectarea în Paremiar a acestor pericope textele exemplifică rolul jucat de Sfinții Părinți în conducerea poporului creștin la adevăr.
Sfinții de la Sinodul VII Ecumenic
Meritul Sinodului VII Ecumenic, prăznuit la 11 oct., a fost acela de a consfinți cultul icoanelor. Acest important sinod are de aceea paremii speciale, toate trei având în comun prezența imaginilor sacre în Vechiul Testament. Este, într-adevăr, surprinzător că în Vechiul Testament reprezentarea divinității, dar și a altor ființe în cadrul cultului, era total interzisă (Iș 20, 4-5; Dt 5, 8-9), dar, pe de altă parte, instrucțiunile revelate de Dumnezeu lui Moise privesc confecționarea unor heruvimi turnați de aur pe capacul chivotului (Iș 25, 18-22) sau brodați pe perdeaua despărțitoare între Sfânta Sfintelor și Sfânta (Iș 26, 1,31). Deja Ipatie din Efes (sec. al VI-lea), într-o scrisoare către episcopul Iulian de Atramytium, apăra icoanele, scriind că și Moise a pus imagini de heruvimi la porunca divină. Aceste argumente sunt extinse în timpul polemicii cu iudaismul în sec. VI-VII și la alte obiecte, precum arca lui Noe, toiagul lui Iacob și toiagul lui Aaron[59]. În contextul disputei cu iconoclaștii, Sf. Ioan Damaschinul (Expunerea exactă a credinței ortodoxe, 4, 16) face referire la fundamentul biblic al icoanelor, invocând chipurile de heruvimi[60]. Foarte importante sunt și trei exemple de artă[61]. O Psaltire din sec. al IX-lea, de la Mănăstirea Pantocrator de la muntele Athos (Cod. 61, fol. 165r), conține o miniatură care ilustrează Ps 113, 12, unde se vorbește despre idoli. Sunt reprezentate obiectele din Cortul Sfânt: chivotul cu heruvimi, sfeșnicul, vasul cu mană, altarul de tămâiere. Un iconoclast interpretează literal textul Scripturii, arătând spre o statuie de idoli și identificând astfel icoanele cu idolii, pe când Sf. Proroc David arată spre obiectele din Cortul Sfânt, tipuri biblice ale icoanei. Al doilea exemplu este oferit de un manuscris cu Topografia creștină a lui Constantin din Antiohia (Smirna, sec. al XIII-lea, păstrat la Școala evanghelică, Cod. B 8, dar astăzi distrus), care conține(a) o miniatură ce grupează tablele Legii, vasul cu mană și toiagul lui Aaron cu o icoană a Maicii Domnului așezată deasupra lor. În fine, în frescele capelei lui Moise de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai (sec. XIV-XV), vasul cu mană, masa pâinilor punerii-înainte, chivotul și tablele Legii sunt decorate cu icoane circulare ale Maicii Domnului, iar deasupra, Maica Domnului binecuvântează altarul, în timp ce Hristos este reprezentat deasupra tuturor. Toate acestea arată corelarea dintre imaginile sacre din Vechiul Testament și icoanele din perioada Bisericii.
Prima pericopă, din Iș 25, prezintă tocmai porunca din partea lui Dumnezeu cu privire la confecționarea heruvimilor pe capacul chivotului, obiectul cel mai sfânt al Legii Vechi. Celelalte două pericope descriu heruvimii din lemn de măslin acoperit cu aur din Templul lui Solomon din Ierusalim (3 Rg 6, 23) și, respectiv, heruvimii săpați în lemn în lambriurile interioare și exterioare ale Templului din viziunea profetului Iezechiel (vezi în special Iz 41, 18-19). Sunt dovezi că heruvimii Cortului Sfânt nu erau singulari și nici nu reprezentau o excepție de la legea aniconismului. În exegeza răsăriteană, aceste cazuri din Sfânta Scriptură arată deosebirea făcută chiar și în Vechiul Testament între idol și icoană. Din perspectivă hermeneutică, avem de-a face în toate cele trei paremii cu cazuri de tipologie, în care reprezentările sacre ale Cortului și ale Templului sunt puse în paralel cu sfintele icoane.
Evaluare a elementelor hermeneutice biblice în Paremiar
Din paremiile analizate, putem extrage câteva principii hermeneutice, folosite de către Biserica Ortodoxă în cult.
În primul rând, se pot observa paremii cu funcție tipologică. Maica Domnului este identificată la acest nivel tipologic cu scara lui Iacob (Fc 28), poarta templului lui Iezechiel care rămâne închisă (Iz 44) sau cu rugul aprins (Iș 3). Se observă că tipologia funcționează foarte bine prin analogia creată între anumite elemente descrise în textul biblic și elemente importante din rolul jucat de Maica Domnului în istoria mântuirii. Ea este comparată cu scara lui Iacob, pentru că așa cum aceasta unea cerul cu pământul, în Maica Domnului prin Întruparea Cuvântului firea dumnezeiască este unită cu firea pământească. Se poate apoi face referire și la rolul de mijlocitoare între cer și pământ a Maicii Domnului, ea rugându-se pentru iertarea păcatelor oamenilor și înlesnindu-le urcușul duhovnicesc. Compararea ei cu poarta închisă a templului, pe care doar Dumnezeu a intrat, trimite fără îndoială la pururea-fecioria Maricii Domnului. Pântecele ei cel binecuvântat seamănă cu Templul cel sfânt din viziunea profetului Iezechiel, în care Dumnezeu intră luând firea omenească. Rugul aprins din teofania de care s-a învrednicit Moise (Iș 3) se referă în chip simbolic la minunea unirii dintre firea dumnezeiască, reprezentată de foc, cu firea omeneasăcă, reprezentată de rug. La fel cum prin Întrupare, firea omenească nu a fost consumată, știrbită, nici în vreun alt fel afectată de firea dumnezeiască, la fel Moise a văzut minunea rugului nears. Așadar prin aceste analogii funcționale se contruiește tipologia, care înlesnește, prin anumite imagini sugestive, înțelegerea duhovnicească a tainei Întrupării Cuvântului.
Alte pericope au fost selectate pentru că vorbesc explicit depre sfinții prăznuiți la sărbătoare la nivel istoric narativ. De pildă, toate paremiile de la 20 iul., extrase din Vechiul Testament, îl au ca personaj principal pe Sf. Proroc Ilie Tezviteanul. Au fost selectate cele mai semnificative episoade din viața Sfântului Ilie: retragerea în pustia la pârâul Cherit, învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului, jertfa de pe Muntele Carmel, alegerea lui Elisei și înălțarea la cer. Sunt folosite și tradiții din afara Scripturii, cum ar fi identificarea conducătorului oștirii cerești din Ios 5 sau a îngerului care i se arată judecătorului Ghedeon în Jd 6 cu arhanghelul Mihail, pe lângă textele biblice în care arhanghelul este clar numit (Dn 10).
Alte pericope corespund sensului profetic, dar într-o relectură creștină. De exemplu, pentru sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, sunt folosite pasaje din vestirea nașterii lui Isaac, pentru că se constată același context: mamele ambilor sunt sterpe, iar nașterea se producere prin intervenția minunată a lui Dumnezeu. La fel, este selectată pericopa despre nașterea judecătorului Samson, care a fost nazireu din pântecele maicii sale, așa cum a fost văzut și Sf. Ioan Botezătorul. Tot din registrul profeției face parte și a treia paremie selectată pentru Sf. Ioan Botezătorul, pentru că el este identificat cu glasul celui ce strigă în Is 40, vestind venirea Domnului. La fel funcționează și alegerea pericopei din Mal 3, unde venirea lui Ilie este deja interpretată în Noul Testament ca împlinindu-se prin activitatea lui Ioan Botezătorul.
Unele paremii sunt chiar extrase din cărțile sfinților prăznuiți, cum este cazul cu Sf.Ap. și Ev. Ioan, Sf.Ap. Petru și Pavel. Textul biblic are în acest caz funcționalite moralizatoare, parenetică, fiind folosit chiar în sensul său gramatical, ca și cum sfântul respectiv ar fi prezent îaintea ascultătorilor și le-ar transmite personal învățătura. Se poate constata o oarecare ierarhizare a sfinților scriitori, în sensul că Sf. Ioan Evanghelistul i se dedică două sărbători, ceea ce ar putea sugera că Răsăritul ortodox conferă o oarecare întâietate Sfântului Ioan și înălțimii teologiei sale, în vreme ce în Apus au fost puse alte accente (pentru Biserica Romano-Catolică accentul cade pe Sf. Evanghelist Matei și pe Sf.Ap. Petru, iar la protestanți pe teologia Sf.Ap. Pavel). Interesant este că, în cazul sărbătorii Sf.Ap. Petru și Pavel, lecțiunile biblice sunt exclusiv din Epistola întâi a Sf.Ap. Petru, nu și din scrierile pauline.
Sfinții învățători ai Bisericii formează o grupă aparte, prin pericopele înrudite și prin selectarea acestora în special din cărțile Pildelor lui Solomon și Înțelepciunea lui Solomon. La nivel hermeneutic, se constată o recontextualizare morală, în sensul că profilul „dreptului” sau al „înțeleptului” din vremea biblică este extras din contextul teologic vechi-testamentar și adaptat la noul context al Bisericii. Prin selectarea paremiilor, modelul acestor sfinți ierahi este asociat cu modelul înțelepciunii regelui Solomon. Între cei trei se distinge Sf. Ioan Gură de Aur, căruia îi sunt dedicate două sărbători. Interesant în această grupă de paremii este faptul că unele, precum 56b // 58c // 59c, sunt alcătuite foarte creativ față de textul biblic: versetele sunt selecționate disparat, fragmentar, chiar din capitole de cărți și cărți diferite, ceea ce surprinde mai ales dacă ne gândim că cei trei Sfinți Ierarhi au fost mari exegeți ai Scripturii.
Paremiile sinoadelor ecumenice sunt interesante pentru că leagă hotărârile sinodale și canoanele de Legea lui Dumnezeu de pe Muntele Sinai, descoperită prin Moise poporului Israel. Se constată astfel o continuitate între Legea Veche, Legea Nouă (Noul Testament) și canoanele Bisericii. La nivel hermeneutic, putem vorbi de recontextualizare legislativă, în sensul că legile Vechiului Testament sunt desprinse de contextul lor teologic și cultural imediat, fiind adaptate sistemului teologic din Noul Testament și, mai departe, din viața Bisericii. Sinodul VII Ecumenic, concentrat pe recunoașterea cultului icoanelor, are ca pericope textele vechi-testamenare cu funcționalitate tipologică referitoare la heruvimii de la Cortul Sfânt (Iș 25), de la Templul lui Solomon de la Ierusalim (3 Rg 6) și din descrierea duhovnicească a Templului lui Iezechiel (Iz 40-41), cel din urmă preînchipuind cel mai bine Noul Ierusalim, care se pogoară din cer și reprezintă Paradisul redobândit (Ap 20-21).
[1] Unui asemenea demers i se subscrie lucrarea Pr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002.
[2] Alexandru Mihăilă, „Contactul cu Biblia ca premisă pentru hermeneutica biblică ortodoxă”, în: Alexandru Ioniță (ed.), Interpretarea biblică între Biserică și Universitate, coll. Studia Oecumenica 10, Ed. Andreiana / Presa Universitară Clujeană, Sibiu / Cluj-Napoca, 2016, pp. 149-177.
[3] Alexandru Mihăilă, „Some Exegetical Aspects on the Old Testament Lections in the Orthodox Church”, în: Eugen Munteanu, Iosif Camară, Sabina-Nicoleta Rotenștein (eds.), Receptarea Sfintei Scripturi: între filologie, hermeneutică și traductologie, Lucrările Simpozionului Internațional „Explorări în tradiția biblică românească și europeană”, III, Iași, 30 mai – 1 iunie 2013, Ed. Universității „Al.I.” Cuza, Iași, 2014, pp. 303-312.
[4] Sysse Gudrun Engberg, „The Greek Old Testament Lectionary as a Liturgical Book”, în: Cahiers de l’Institut du Moyen-Âge Grec et Latin, 54 (1987), pp. 40-41.
[5] Sysse Gudrun Engberg, „An Unnoticed Printed Edition of the Old Testament Lectionary in Greek (Venice, 1545)”, în: Epsilon. Modern Greek and Balkan Studies, 1 (1987), pp. 57-67; „Greek Literacy and Liturgical Books: Manolis Glynzounis’ Edition of the «Profetie», Venice 1595/96”, în: Epsilon. Modern Greek and Balkan Studies, 2 (1988), pp. 31-41.
[6] Carsten Høeg, Günther Zunz (eds.), Prophetologium. Pars prima: Lectiones anni mobilis, coll. Monumenta Musicae Byzantinae, Lectionaria I, Munksgaard, Hauniae, 1939-1970; Gudrun Engberg, Prophetologium. Pars altera: Lectiones anni immobilis, coll. Monumenta Musicae Byzantinae, Lectionaria I, Munksgaard, Hauniae, 1980-1981.
[7] Eugen Pavel, „Observații filologice și lingvistice asupra primelor Parimiare românești”, în: Dacoromania, serie nouă, 16 (2011) 2, pp. 143-148.
[8] Dosoftei, Parimiile preste an, Iași, 1683, ediție critică, studiu introd., notă asupra ediției, note și glosar de Mădălina Ungureanu, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.
[9] Sysse Gudrun Engberg, „The Prophetologion and the Triple-Lection Theory – the Genesis of a Liturgical Book”, în: Bolletino delle Badia Greca di Grottaferrata, s. a III-a, 3 (2006), pp. 67-92.
[10] Robert F. Taft, „Were There Once Old Testament Readings in the Byzantine Divine Liturgy? Apropos of an Article by Sysse Gudrun Engberg”, în: Bolletino delle Badia Greca di Grottaferrata, s. a III-a, 8 (2011), pp. 271-311.
[11] Sysse Gudrun Engberg, „Index of Feasts in the Prophetologium”, disponibil online la adresa: <https://www.academia.edu/30376524/Index_of_feasts_in_the_Prophetologium>, 4 apr. 2017; S.G. Engberg, „Index of Lections in the Prophetologium”, <https://www.academia.edu/ 30376509/Index_of_lections_in_the_Prophetologium>, 4 apr. 2017.
[12] Vezi textul electronic: <http://glt.goarch.org/>, 2 apr. 2017.
[13] Neculai Dragomir, „Studiu istorico-liturgic privind textele biblice din cărțile de cult al Bisericii Ortodoxe”, în: Studii Teologice, 33 (1981) 3-4, pp. 207-268.
[14] Alexandru Mihăilă, „În multe rânduri și în multe chipuri”. O scurtă introducere ortodoxă în Vechiul Testament, Doxologia, Iași, 2017.
[15] Vezi Alexandru Mihăilă, „Chapter and Verse Division in the Romanian Bibles: Infuences, Changes, Question”, în: Eugen Munteanu et al. (eds.), Receptarea Sfintei Scripturi: Între filologie, hermeneutică și traductologie, ediția V, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași (în curs de publicare).
[16] Alexandru Mihăilă, „Non-Septuagintal Influences on the Bucharest Bible of 1688”, în: Text și discurs religios, 6 (2014), pp. 15-26.
[17] Dirk Krausmüller, „Making the Most of Mary: The Cult of the Virgin in the Chalkoprateia from Late Antiquity to the Tenth Century”, în: Leslie Brubaker, Mary B. Cunningham (eds.), The Cult of the Mother of God in Byzantium: Texts and Images, Routledge, London, 2011, pp. 219-220.
[18] Pentru o privire sinoptică, vezi: J.K. Elliott, A Synopsis of the Apocryphal Nativity and Infancy Narratives, revised edition, coll. New Testament Tools, Studies and Documents 51, Brill, Leiden, 22016, pp. 30-32.
[19] Simon Claude Mimouni, Les traditions anciennes sur la Dormition et l’Assomption de Marie. Études littéraires, historiques et doctrinales, coll. Supplements to Vigiliae Christianae 104, Brill, Leiden, 2011. În românește: Mădălin Florian Enciu, Literatura apocrifă a Adormirii Maicii Domnului. Textul siriac „Șase cărți”. Textul grecesc atribuit Sfântului Ioan Teologul. Aspecte spiritual-teologice, teză de doctorat, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014.
[20] Epifanie Monahul, Sf. Simeon Metafrastul, Sf. Maxim Mărturisitorul despre Nașterea, Viața și Adormirea Maicii Domnului. Trei vieți bizantine, trad. de diac. Ioan Ică jr., Deisis, Sibiu, 2007. O altă ediție: Sf. Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, trad. și postfață de diac. Ioan Ică jr., Deisis, Sibiu, 1998.
[21] Sf. Grigorie Palama, „Cuvânt despre Intrarea în Sfânta Sfintelor a Maicii Domnului”, în: Sf. Grigorie Palama, Scrieri II. Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, coll. Filocalica, trad. Ioan Ică jr., Deisis, Sibiu, 2005, pp. 173-216.
[22] Robert F. Taft, Annemarie Weyl Carr, „Annunciation”, în: Alexander P. Kazhdan (ed.), The Oxford Dictionary of Byzantium, Oxford University Press, New York, 1991, p. 106.
[23] Mark Sheridan (ed.), Genesis 12-50, coll. Ancient Christian Commentary on Scripture, Old Testament 2, InterVarsity Press, Downers Grove, 2002, p. 188.
[24] Irenaeus, „Against Heresies”, în: Alexander Roberts, James Donaldson (eds.), Ante-Nicene Fathers, vol. I, The Christian Literature Company, Buffalo, 1885, p. 458.
[25] Gregory Nazianzen, „Oration XLIII”, 71, în: Philip Schaff, Henry Wace (eds.), Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. VII, The Christian Literature Company, New York, 1894, p. 419.
[26] Vezi: Pauline Allen, „Potrayals of Mary in Greek Homiletic Literature (6th-7th centuries)”, în: L. Brubaker, M.B. Cunningham (eds.), The Cult of the Mother of God in Byzantium, p. 74.
[27] Leena Mari Peltomaa, The Image of the Virgin Mary in the Akathistos Hymn, coll. The Medieval Mediterranean 35, Brill, Leiden, 2001, pp. 145-146. Vezi și: Ermanno M. Toniolo, Acatistul Maicii Domnului explicat. Imnul și structurile lui mistagogice, prezentare și trad. de Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2009.
[28] Saint Ambrose, Letters, 44, transl. by Sister Mary Melchior Beyenka, O.P., coll. Fathers of the Church 26, Fathers of the Church, New York, 1954, p. 227.
[29] Vezi: Kenneth Stevenson, Michael Glerup (eds.), Ezekiel, Daniel, coll. Ancient Christian Commentary on Scripture. Old Testament 13, InterVarsity Press, Downers Grove, 2008, p. 141.
[30] Die Fragmente Marcells, 9-10, în: Erich Klostermann, Eusebius Werke, vol. 4, coll. Griechische Christliche Schriftsteller 14, J.C. Hinrich, Leipzig, 1906, pp. 186-187.
[31] Sf. Atanasie cel Mare, „Cuvântul al doilea împotriva arienilor”, 44 și 50, în: Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri. Partea I, trad. de Pr. Dumitru Stăniloae, coll. Părinți și Scriitori Bisericești 15, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pp. 281 și 286.
[32] Sf. Chiril al Alexandriei, „Glafire la Ieșire”, 1, 8, în: Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a doua. Glafire, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, coll. Părinți și Scriitori Bisericești 39, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 278-279.
[33] Sergius Bulgakov, The Burning Bush: On the Orthodox Veneration of the Mother of God, transl. by Thomas Allan Smith, Eerdmans, Grand Rapids, 2009, p. 121.
[34] Vezi mai pe larg: Alexandru Mihăilă, „Searching for Divine Wisdom: Proverbs 8:22-31 in Its Interpretive Context”, în: Nicolae Roddy (ed.), Festschrift in Honor of Professor Paul Nadim Tarazi, vol. 1: Studies in the Old Testament, coll. Bible in the Christian Orthodox Tradition 3, Peter Lang, New York, 2013, pp. 73-89.
[35] A. Lukyn Williams, „The Cult of the Angels at Colossae”, în: Journal of Theological Studies, 10 (1909) 39, pp. 413-438; Wesley Carr, „Two Notes on Colossians”, în: Journal of Theological Studies, 24 (1973) 2, pp. 492-500 (tema este tratată la pp. 499-500).
[36] Glenn Peers, Subtle Bodies: Representing Angels in Byzantium, University of California Press, Berkeley etc., 2001, pp. 8-10; Peter Thonemann, The Maeander Valley: A Historical Geography from Antiquity to Byzantium, coll. Greek Culture in the Roman World, Cambridge University Press, Cambridge etc., 2011, pp. 83-84.
[37] Origen, Homilies on Joshua, 6, 2, transl. Barbara J. Bruce, coll. Fathers of the Church 105, Catholic University of America Press, Washington, 2002, pp. 70-71.
[38] Eusebius of Caesarea, The Proof of the Gospel being the Demonstratio Evangelica, 5, 19, vol. 1, coll. Translations of Christian Literature, Series I, Greek Texts, Society for Promoting Christian Knowledge / The Macmillan Company, London / New York, 1920, pp. 262-263.
[39] John R. Franke, Joshua, Judges, Ruth, 1-2 Samuel, coll. Ancient Christian Commentary on Scripture, Old Testament 4, InterVarsity Press, Downers Grove, 2005, pp. 30-31.
[40] Pentru mai multe informații, vezi: Darrell D. Hannah, Michael and Christ. Michael Traditions and Angel Christology in Early Christianity, coll. Wissenschaftliche Untersuchungen zum Neuen Testament, 2. Reihe 109, Mohr Siebeck, Tübingen, 1999.
[41] Viețile sfinților pe noiembrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediția din 1901-1911, sub îngrijirea P.C. Arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, s.l., 1993, vezi: <http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Vietile-Sfintilor/Vietile%20Sfintilor%20-%20Vol.III%20%28noiembrie%29.pdf>, 3 apr. 2017.
[42] Éliane Poirot, Sfântul Proroc Ilie în cultul bizantin, trad. de Pr. Adrian Lung şi carmelitele din Stânceni, coll. Liturgica. Monografii, Deisis, Sibiu, 2002, p. 29. Multă vreme, Sfântul Ilie și Sfântul Elisei erau prăznuiți împreună pe 14 iun. și 20 iul. Sărbătorile au fost despărțite în sec. XIII-XIV (p. 28).
[43] Johannes Irmscher, Alexander Kazhdan, Robert F. Taft, Annemarie Weyl Carr, „John the Baptist”, în: A.P. Kazhdan (ed.), The Oxford Dictionary of Byzantium, pp. 1068-1069.
[44] Menologii Graecorum [Minologiul împăratului Vasile II, 8 mai] (PG 117, 441).
[45] R. Alan Culpepper, John, the Son of Zebedee: The Life of a Legend, University of South Carolina Press, s.l., 1994, pp. 172-173. Culpepper prezintă și mărturiile din literatura apocrifă și patristică despre Sf.Ap. și Ev. Ioan (vezi în special, pp. 187 ș.urm.).
[46] Eduardus Schwartz (ed.), Concilium Universale Ephesenum, volumen tertium. Collectionis Casinensis sive Synodici a Rustico Diacono composite. Pars prior, coll. Acta Conciliorum Oecumenicorum 3, de Gruyter, Berolini, 1929, p. 70.
[47] Clive Foss, Ephesus after Antiquity: A Late Antique, Byzantine and Turkish City, Cambridge University Press, Cambridge, 1979, p. 33.
[48] The Ancient Martyrdom Accounts of Peter and Paul, transl. with an introd. and notes by David L. Eastman, coll. Writings from the Greco-Roman World 39, SBL Press, Atlanta, 2015, p. xix.
[49] Otto Zwierlein, Petrus in Rom. Die literarische Zeugnisse mit einer kritischen Edition der Martyrien des Petrus und Paulus auf neuer handschriftlicher Grundlage, coll. Untersuchungen zur antiken Literatur und Geschichte 96, Walter de Gruyter, Berlin, 2009; David L. Eastman, Paul the Martyr: The Cult of the Apostle in the Latin West, coll. Writings from the Greco-Roman World Supplement Series 4, Society of Biblcial Literature, Atlanta, 2011.
[50] Chrysostomus Baur, John Chrysostom and His Time, vol. II: Constantinople, The Newman Press, Westminster, Maryland, 1960, p. 298. Baur însă respinge data oferită de Heortologion, considerând-o mai credibilă pe cea de 20 iun.
[51] C. Baur, John Chrysostom and His Time, vol. II, pp. 453-454, 458-460.
[52] Hippolyte Delehaye, Sfinții stâlpnici, trad. Sofia Dima și pr. Eugen Drăgoi, Ed. Partener, Galați, 2003, p. 28.
[53] J. Irmscher, A. Kazhdan, R.F. Taft, A.W. Carr, „John the Baptist”, p. 1069.
[54] Eugenia Russell, St Demetrius of Thessalonica: Cult and Devotion in the Middle Ages, coll. Byzantine and Neohellenic Studies 6, Peter Lang, Oxford, 2010.
[55] David Woods, „Thessalonica’s Patron: Saint Demetrius or Emeterius?”, în: Harvard Theological Review, 93 (2000) 3, pp. 221-234. Această identificare cu diaconul din Sirmium este acceptată și în literatura de profil românească, vezi: Pr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 76.
[56] Miguel Arranz, „Les prières de la Gonyklisia ou de la Génuflexion du jour de la Pentecôte dans l’ancien Euchologe byzantin”, în: Orientalia Christiana Periodica, 48 (1982), pp. 92-123.
[57] „Epistola lui Barnaba”, 9, 7-8, în: Scrierile Părinților Apostolici, trad., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinți și Scriitori Bisericești 1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, p. 125; Sf. Ambrozie al Milanului, „Despre Avram”, 1, 3, 15, în: Sf. Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, trad. Andreea Stănciulescu, vol. III, Ed. Egumenița, Galați, 2009.
[58] Michel Aubineau, „Les 318 serviteurs d’Abraham (Gen. XIV, 14) et le nombre des Pères au Concile de Nicée (325)”, în: Revue d’histoire ecclésiastique, 61 (1966) 1, pp. 5-43; Henry Chadwick, „Les 318 Pères de Nicée”, în: Revue d’histoire ecclésiastique, 61 (1966), pp. 808-811; Jean Rivière, „Trois cent dix huit”, în: Recherches de théologie ancienne et médiévale, 6 (1934), pp. 349-367.
[59] Vezi textele la Herbert L. Kessler, Spiritual Seeing: Picturing God’s Invisibility in Medieval Art, University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 2000, p. 30.
[60] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 16, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, București, 31993, p. 176.
[61] H.L. Kessler, Spiritual Seeing…, pp. 30-33.