Acasă

Ideea înfiinţării unei astfel de societăţi este din anul 1912, iniţiator fiind profesorul Nicolae Bălan de la Institutul Teologic Pedagogic din Sibiu, mai târziu Mitropolit al Ardealului. Însă, din cauza vicisitudinilor istorice, această societate nu a mai fost înfiinţată. „Scopul Societăţii Bibliştilor Ortodocşi Români este interpretarea şi răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, potrivit tradiţiei liturgice şi patristice a Bisericii Ortodoxe, tălmăcirea şi diortosirea de texte ale Sfintei Scripturi şi alcătuirea de comentarii din perspectivă hermeneutică ortodoxă. Mai mult decât atât, ne dorim ca prin această societate să desfăşurăm programe de cercetare, primul a fost deja anunţat, şi anume «Biblia liturgica», adică modul cum a fost receptată Sfânta Scriptură în cultul Bisericii noastre. Avem în vedere şi înfiinţarea unui centru de studii la Ierihon sau Ierusalim pentru doctoranzi, studenţi, preoţi şi credincioşi.” Cf. pr. prof. dr. Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Înfiinţarea acestei societăţi este şi o urmare a proiectelor iniţiate la nivelul Patriarhiei Române, şi anume Dicţionarul biblic, enciclopediile şi manualele biblice. „Este nevoie să avem o muncă coordonată cu nişte rezultate consistente şi eficiente pentru câmpul pastoral-misionar al Bisericii noastre, de aceea trebuie să fim organizaţi, să asumăm deplin o identitate şi să promovăm nişte structuri de lexic misionare inteligibile în societatea de astăzi. Dincolo de aspectele de organizare a acestei societăţi, trebuie să facem în aşa fel, încât într-un termen destul de scurt să venim cu o hermeneutică ortodoxă, cu nişte repere exegetice specific ortodoxe şi atât de necesare pentru crearea unităţii mesajului în consens cu unitatea Scripturii şi în vederea realizării unităţii creaţiei.” Cf. Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.